ANCOM: Amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G trebuie să aibă marcajul CE; pot fi puse în funcţiune doar cu acordul operatorilor

0

Amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G trebuie să aibă aplicat marcajul CE şi pot fi puse în funcţiune doar cu acordul operatorilor de telefonie mobilă şi internet mobil, precizează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

"În ultima perioadă, tot mai mulţi utilizatori folosesc amplificatoare de semnal 2G/3G/4G cu intenţia de a beneficia de un semnal mai bun. Din păcate însă, dacă astfel de echipamente sunt neconforme sau sunt puse în funcţiune fără acordul operatorului, acestea pot provoca interferenţe prejudiciabile atât celorlalţi utilizatori din aria de acoperire, cât şi furnizorilor. Totodată, trebuie precizat că folosirea acestui tip de echipament presupune utilizarea spectrului de frecvenţe radio şi nu se poate face decât de către operatorul care deţine licenţa de utilizare a spectrului. Pentru că folosirea unor astfel de echipamente, neconforme sau fără acordul operatorului, ia amploare de la un an la altul, atenţionăm utilizatorii că riscă sancţiuni conform legislaţiei în vigoare", a declarat Cristin Popa, director executiv monitorizare şi control din cadrul ANCOM, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

ANCOM explică faptul că serviciul de telefonie mobilă funcţionează prin propagarea undelor radio, care poate fi afectată de diferite obstacole (clădiri, tuneluri, dealuri, păduri, lacuri sau condiţii meteo), tipul telefoanelor folosite, numărul de apeluri iniţiate în acelaşi timp de mai multe persoane etc. Amplificatoarele de semnal (denumite şi repetoare) sunt echipamente menite să preia semnalul emis de furnizorii de servicii de comunicaţii mobile…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close