Andre Gomes a suferit o fractură cu dislocare a gleznei drepte

 Andre Gomes, jucătorul formației Everton, a suferit o accidentare gravă în partida din Premier League, încheiată la egalitate, 1-1, cu Tottenham. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani a rămas întins pe gazon, după un contact dur cu adversarul său, sud-coreeanul Son Heung Min, în minutul 78.

Andre Gomes a fost scos pe targă și dus direct la spital, iar Everton a anunțat luni, 4 noiembrie, că jucătorul portughez va fi operat și că sezonul este încheiat pentru el. Acesta a suferit o fractură cu dislocare a gleznei drepte.

Fotbalistul echipei Tottenham, Son, a fost eliminat de centralul partidei. La finalul meciului, antrenorul Mauricio Pochettino a vorbit despre starea în care era jucătorul sud-coreean după accidentarea lui Andre Gomes.

„Era devastat. Jucătorii de la Everton au venit să-l consoleze. Vreau să-i mulțumesc căpitanului, Coleman. A venit să vorbească direct cu Son. În acel moment a fost totul puțin confuz, toată lumea de pe teren știe ce s-a întâmplat, însă nimeni nu crede că a fost ceva intenționat.

Când se vede la televizor, rezultatul este unul foarte rău și ne pare extrem de rău pentru Andre. Momentul a fost unul de ghinion. Este groaznic pentru Andre, însă trebuie judecată acțiunea, nu ce s-a întâmplat după. Suntem extrem de dezamăgiți de acest tip de situație cu VAR-ul – sistemul este acolo să ajute arbitrul, nu să provoace și mai multă confuzie.

Arbitri au nevoie de ajutor. Trebuie să meargă să verifice faza pe ecran. Până la urmă decizia a schimbat totul, controlam meciul, consideram că vom câștiga partida, apoi am primit acel gol. VAR-ul trebuie să verifice dacă a fost o intrare…

Citeste continuarea aici

Citește și