Ariana Grande şi Rihanna se alătură campaniei ”Project 100”, destinată ajutorării familiilor afectate de COVID-19

0

Celebrităţi din lumea muzicii şi televiziunii precum Rihanna, Ariana Grande, Halsey, Stephen Colbert şi Julia Louis-Dreyfus s-au alăturat fondului de ajutorare ”Project 100”, creat de doi politicieni americani pentru a veni în ajutorul familiilor afectate de criza coronavirusului, relatează EFE.

Iniţiativa aparţine politicienilor democraţi Stacey Abrams, fostă candidată la postul de guvernator al statului Georgia, şi lui Andrew Yang, fost aspirant la nominalizarea prezidenţială, iar obiectivul campaniei este oferirea sumei de 1.000 de dolari unui număr total de 100.000 de familii afectate de criza generată de pandemie.

Sub denumirea ”Project 100”, iniţiativa a reunit numeroşi politicieni, activişti, filantropi şi celebrităţi, care au strâns deja 55 dintre cele 100 de milioane de dolari pe care şi l-au marcat ca obiectiv creatorii campaniei, a informat Abrams pe contul său de Twitter.

Printre donatori se numără şi giganţi de tehnologie precum Google, vedete de televiziune ca Stephen Colbert şi asociaţii de binefacere precum Charles and Lynn Schusterman Family Foundation.

„Cei mai vulnerabili din punct de vedere economic luptă pentru a supravieţui, incapabili să plătească alimentele sau medicamentele pentru copiii lor şi cu atât mai puţin să acopere cheltuielile de bază, costul transportului şi chiria”, a subliniat Abrams.

La rândul său, Andrew Yang a declarat postului CNN că este un moment devastator pentru milioane de americani şi că orice persoană cu posibilitate de a ajuta ar trebui să se alăture acestei iniţiative.

Sursa – Glow Magazin.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata