Asocierea Search Corporation SRL – Egis Romania va realiza studiul de fezabilitate pentru DrumulExpres Bacău-Piatra Neamţ

0

Asocierea Search Corporation SRL – Egis Romania va realiza studiul de fezabilitate pentru construirea drumului expres Bacău – Piatra Neamţ, valoarea contractului finanţat din fonduri europene nerambursabile fiind de 8,924 milioane de lei fără TVA.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate a fost semnat joi.

„Joi, 23.01.2020, CNAIR a semnat contractul pentru Elaborarea Studiului de fezabilitate pentru „Drumul Expres Bacău – Piatra Neamţ” cu Asocierea S.C. Search Corporation S.R.L. – Egis Romania S.A. Proiectul are ca scop realizarea unui sector de drum expres între localităţile Bacău şi Piatra Neamţ pe o lungimea estimată de 61 de kilometri. Astfel, se va asigura un grad ridicat de siguranţă a traficului rutier în zonă”, menţionează compania de drumuri.

Durata contractului este de 18 luni, din care 14 luni pentru finalizarea Studiului de fezabilitate. Celelalte 4 luni sunt alocate pentru asistenţă tehnică acordată Beneficiarului, în vederea pregătirii documentaţiei de atribuire a contractului de lucrări şi pentru depunerea şi aprobarea aplicaţiei de finanţare.

Sursa foto: desteptarea.ro

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close