Auchan organizează Târgul de Cafea şi Ceai, cu peste 350 de articole la raft şi online

0

Până la data de 9 februarie, Hipermarketurile Auchan găzduiesc,  cea de-a noua ediţie a Târgului de Cafea şi Ceai, eveniment care propune clienţilor peste 350 de articole din sortimentele de cafea şi ceai, precum şi alte peste 200 de produse din game complementare, a anunţat joi retailerul.

În ediţia curentă aduce şi o serie de noutăţi, precum extinderea sortimentului internaţional, introducerea brandurilor Costa Coffee şi Starbucks, dar şi dezvoltarea gamelor de produse bio, segment care cunoaşte o evoluţie treptată.

De asemenea,  una dintre principalele tendinţe de consum pe plan local o reprezintă creşterea segmentelor de cafea boabe şi capsule de cafea. Studiile de piaţă arată creşteri de peste 20% pe fiecare dintre cele două categorii, precizează compania.

„Târgul de Cafea şi Ceai este unul dintre evenimentele emblematice pentru Auchan şi a cărui ofertă creşte de la an la an, selecţia fiind făcută în ton cu preferinţele consumatorilor şi tendinţele pieţei. Astfel, pe lângă produsele şi mărcile consacrate, ediţia curentă aduce şi o serie de noutăţi, precum extinderea sortimentului internaţional cu cafea vietnameză, introducerea brandurilor Costa Coffee şi Starbucks, dar şi dezvoltarea gamelor de produse bio”, a declarat Tiberiu Dăneţiu, director de marketing.

„Deşi cafeaua măcinată rămâne în continuare pe primul loc în preferinţele consumatorilor, categoria este în scădere, românii dorindu-şi tot mai mult să consume o cafea de calitate superioară”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte sortimentul de cafea preferat, consumatorii români preferă cu precădere blend-urile, respectiv mixul între Arabica şi Robusta, ce oferă un gust echilibrat şi familiar clienţilor.

Peste 250 de articole de cafea şi peste 100 de ceai sunt disponibile în acest an la Târgul care se desfăşoară pe aleea centrală din hipermarketurile Auchan. Alături de acestea, oferta mai include şi o gamă variată de dulciuri asociate consumului de ceai şi cafea, articole de menaj, lactate şi echipamente şi accesorii pentru preparare şi servire.

Însă din oferta totală, aproximativ 50 dintre produse sunt bio şi ecologice, inclusiv produse marcă proprie Auchan, prin care compania îşi continuă demersurile de încurajare a unei alimentaţii sănătoase. De altfel, potrivit companiei, segmentul de produse eco înregistrează o evoluţie treptată, devenind o alegere firească pentru consumatorii responsabili, care, pe lângă o aromă îmbogăţită, îşi doresc să contribuie şi la protejarea mediului înconjurător.

„Cafeaua bio se diferenţiază prin respectarea standardelor din domeniu şi prin atenţia deosebită care se acordă procesului de cultivare a cafelei. În plus, cafeaua bio din gama Auchan este cultivată de producători certificaţi UTZ, care dovedesc angajamentul pentru o activitate economică sustenabilă, responsabilitate socială şi bune practici agricole”, a completat Dăneţiu.

Produsele din cadrul târgului pot fi achiziţionate şi online, atât din magazinul auchan.ro, cât şi prin aplicaţia Auchan. Pentru a intra în posesia comenzilor, clienţii pot opta pentru livrare la domiciliu sau pentru ridicarea comenzii din Auchan, prin serviciile gratuite Click&Collect ori Auchan Drive.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o reţea de 34 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 25 în staţiile Petrom, şi cinci supermarketuri Auchan.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close