Bacău: Un incendiu a cuprins două case învecinate din Asău

0

Un incendiu care a izbucnit marţi la o casă din localitatea Asău s-a extins la o altă locuinţă învecinată, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu.

Iniţial, la faţa locului au fost trimise două echipaje de pompieri de la Moineşti şi Comăneşti, însă din cauza faptului că incendiul s-a extins, a fost solicitat şi un al treilea echipaj de pompieri, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă.

„La sosirea forţelor de intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesta la două case de locuit”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Intervenţia de stingere a incendiului este în plină desfăşurare şi, până în acest moment, nu au fost semnalate victime.

Pe 3 decembrie, două case din localitatea Blăgeşti au fost distruse de un incendiu iar pe 10 decembrie, trei case şi mai multe adăposturi din satul Shitu Frumoasa, comuna Balcani, au fost mistuite de flăcări.

În ambele situaţii, incendiul a izbucnit la una dintre gospodării şi s-a extins rapid la locuinţele învecinate.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close