Bihor: Aquaparkul Nymphaea din Oradea a funcţionat cu casa închisă în perioada Sărbătorilor

0

Aquaparkul Nymphaea din Oradea a funcţionat la maxim în perioada Sărbătorilor de Iarnă, având peste 17.000 de vizitatori în intervalul 25 decembrie – 5 ianuarie, a anunţat miercuri, într-un comunicat, conducerea Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea.

Potrivit sursei, vizitatori din întreaga ţară şi chiar de peste hotare au ales să-şi petreacă zilele libere din perioada Sărbătorilor de Iarnă în Aquaparkul Nymphaea, peste 17.000 de persoane călcând pragul unităţii de agrement în perioada 25 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020.

„Suntem bucuroşi să vedem că tot mai mulţi oaspeţi vin să se relaxeze la noi şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne ridica la aşteptările lor, astfel încât să revină cu drag de fiecare dată. Le mulţumim tuturor”, a precizat directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Având în vedere că în această perioadă există o cerere mare de bilete, iar capacitatea Aquaparkului este de doar 950 locuri în sezonul rece, conducerea ADP recomandă ca, în special în perioada weekendurilor, a vacanţelor şi a sărbătorilor legale, cei care doresc să viziteze complexul să-şi achiziţioneze biletele anticipat pentru a avea accesul garantat.

Cel mai mare Aquapark din această regiune a Europei, Nymphaea este întins pe o suprafaţă de şapte hectare, fiind una dintre destinaţiile preferate de distracţie, de la inaugurarea din anul 2010. În sezonul cald, capacitatea acestuia este de 1800 de locuri. De la 1 octombrie, oaspeţii sunt primiţi doar în interior, având la dispoziţie bazine de înot, cu apă caldă, tobogane, saune, saloane de masaj, jacuzzi, baie turcească, restaurante.

Complexul Wellness Termal Nymphaea Oradea, aşa cum se numeşte oficial, este cea mai mare investiţie publică de acest gen din România, fiind derulată de Primăria Oradea prin POR 2007 -2013, în valoare de 91,4 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 42,3 milioane de lei.

Sursa foto: oradea.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close