Bolton afirmă că regimul nord-coreean nu intenționează să renunțe la arsenalul nuclear

Coreea de Nord nu are nicio intenție să renunțe la arsenalul său nuclear, a declarat John Bolton, fost consilier prezidențial pentru Securitate Națională, demis de președintele Donald Trump pe fondul unor divergențe, informează agenția de știri Reuters.

„Îmi pare foarte clar că DPRK (Coreea de Nord, n.red.) nu a luat decizia strategică de a renunța la armele sale nucleare. De fapt, contrariul cred că este adevărat,” a afirmat Bolton într-un discurs rostit luni la Centrul pentru Studii Internaționale și Strategice.

În circumstanțele actuale, liderul nord-coreean Kim Jong Un „nu va renunța niciodată în mod voluntar la armele nucleare”, a adăugat Bolton, care a lansat un avertisment în legătură cu modul în care Administrația de la Washington gestionează amenințarea nord-coreeană, menționând lipsa de eficiență în privința impunerii sancțiunilor, atitudinea de complacere față de recentele teste balistice efectuate de Phenian și suspendarea exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud.

În momentul demiterii lui Bolton, Donald Trump a afirmat că „avut neînțelegeri puternice în legătură cu multe dintre sugestiile” fostului său consilier.

Bolton, cel de-al treilea consilier pentru Securitate Națională al președintelui Trump, a încercat să-l convingă pe liderul de la Casa Albă să nu diminueze presiunile la adresa Coreei de Nord, în pofida eforturilor diplomatice depuse de cele două țări.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și