Boris Johnson cere Parlamentului să aprobe convocarea alegerilor anticipate

0

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a declarat joi seară că va propune Parlamentului organizarea unui scrutin parlamentar anticipat în decembrie, în efortul de a depăşi criza Brexit.

Boris Johnson a declarat că proiectul de Acord Brexit va reajunge să fie dezbătut în Camera Comunelor doar dacă parlamentarii aprobă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie.

„Dacă deputaţii vor mai mult timp pentru a studia acest acord excelent, vor avea această oportunitate doar dacă acceptă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie”, a declarat Boris Johnson, citat de BBC.

Alegerile anticipate pot fi convocate doar de Camera Comunelor, printr-o decizie luată cu două-treimi din voturi. Partidul Laburist (opoziţie) condiţionează susţinerea pentru convocarea unui scrutin parlamentar anticipat de amânarea Brexit. Opoziţia ar putea solicita şi un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE. Boris Johnson poate forţa convocarea alegerilor prin majoritate simplă dacă demisionează, dar se teme că, în contextul crizei politice, opoziţia ar putea obţine suficiente voturi pentru a forma un alt guvern fără organizarea de alegeri.

Până acum, Boris Johnson, aflat la conducerea unui Guvern minoritar, insista pentru retragerea Marii Britanii din UE pe 31 octombrie. Parlamentul britanic a adoptat o lege care interzice un Brexit fără acord. În plus, Camera Comunelor a aprobat un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close