Box: Lăcrămioara Perijoc – Sper să reuşim ceea ce dorim mai mult, calificarea la Olimpiadă şi medalie

0

Pugilista Lăcrămioara Perijoc, campioană europeană de senioare în Spania la categoria 54 kg, şi-a fixat ca obiectiv pentru 2020 calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi obţinerea unei medalii.

Cu prilejul unei conferinţe de presă, de prezentare a lotului feminin olimpic al României, Lăcrămioara Perijoc a evocat momentele grele din cariera ei, în care a fost la un pas de abandonarea acestui sport şi a subliniat ajutorul decisiv primit de la familia de antrenori Adrian şi Mihaela Lăcătuş.

''Drumul acesta a început în 2013, la sfârşit de an, când o convorbire la telefon cu antrenorul meu m-a făcut să mă întorc în box, să cred şi să am răbdare că într-un final voi reuşi şi voi avea rezultatele mult dorite. În cei patru ani în care am stat acasă la antrenorii mei, părinţii mei, pot să le zic acum, mi-au format mentalitatea, mi-au dat încrederea şi tot ce am avut nevoie ca să continui. Chiar dacă am avut o grămadă de eşecuri, dezamăgiri, toate m-au clădit şi mi-au format mentalitatea. Nu pot să zic că la celelalte competiţii am mers să pierd, dar cred că a trebuit să mai aştept, nu mi-am format acel puzzle complet ca să pot câştiga. După fiecare eşec ei au ştiut să mă ridice şi să nu mă lase să cad. Am trecut prin cei mai grei patru ani împreună, am făcut o echipă perfectă şi am crezut tot timpul în noi, după care a venit federaţia când au început să se rezolve lucrurile. Am început să prindem curaj, am început să câştigăm turnee. Lucrurile au început să se aşeze şi după cum se vede toţi ne-am făcut treaba şi au început să apară şi rezultatele. Sper să…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close