Box: Viorel Simion luptă pentru centura europeană IBF – Merg la Belfast să câştig, nu mă duc pentru bani

0

Boxerul profesionist Viorel Simion (37 de ani) va lupta vineri, la Belfast, pentru titlul de campion european IBF la categoria super-pană (59 kg), cu irlandezul Marco McCullough, pe care spune că vrea să-l învingă, nefiind motivat doar de bursa acestei partide.

Adversarul său, irlandezul Marco McCullough (29 de ani), are în palmares 22 de victorii şi 4 înfrângeri şi deţine centura de campion european IBF din luna mai a acestui an.

"Pentru mine acest meci este de totul sau nimic şi cu siguranţă asta se va întâmpla. Eu nu am fost niciodată la adversar acasă să pierd. Eu mereu m-am dus cu inima deschisă, să câştig, nu m-am dus pentru bani, cum fac alţii. Vreau să mulţumesc managerului că mi-a pus totul la dispoziţie. De la accidentarea mea acum simt că mi-am revenit în totalitate şi chiar sunt pregătit sută la sută pentru meciul ăsta. L-am urmărit în fiecare zi pe adversar, acum vreau să mă concentrez pe viteză, au mai rămas vreo trei zile până la cântar. Deja simt că mi-am intrat aproape 75% în formă. În spate e foarte multă muncă, tehnică şi forţă, le-am adunat pe toate, am tras la maximum pentru condiţia fizică. Cu viteza mea cred că îl pot depăşi pe adversar. El e un boxer foarte complex, e foarte înalt, e incomod, aruncă croşeul de dreapta, dă lovituri izolate, dar sper să-l pot învinge cu armele lui", a declarat Simion, luni, într-o conferinţă de presă.

Sportivul român a trecut de la categoria 57 de kilograme la 59 din cauza faptului că nu reuşea să se mai refacă complet în urma meciurilor: "Am schimbat categoria pentru că la noi nu sunt aşa dotaţi medicii sportivi, sau poate…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close