Brăila: Încă două localităţi din judeţ intră în carantină din cauza pestei porcine africane

Încă două localităţi din judeţul Brăila intră în carantină din cauza pestei porcine africane, numărul focarelor crescând astfel de 32, din care 29 în exploataţii nonprofesionale, adică în gospodăriile locuitorilor, şi trei în exploataţii comerciale, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila.

Ultimele două focare au fost confirmate într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu şi într-o gospodărie din localitatea Lacu Sărat, unde a fost deja impusă măsura de interzicere a mişcării şi a transportului porcilor vii.

Din iulie 2018, când a apărut primul focar de pestă porcină africană în Brăila şi până în prezent, în judeţ au fost plătite despăgubiri pentru 3.982 de exploataţii, dintr-un total de 3.993 de exploataţii, în valoare de 189.721.270 de lei, ceea ce reprezintă 60% din valoarea totală a despăgubirilor acordate la nivel naţional.

Din iulie 2018 şi până în prezent, în judeţ au fost stinse 172 de focare, dintre care 12 în exploataţii comerciale.

Suma totală acordată în 2019 cu titlu de despăgubire pentru efectivele de porci ucişi pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană din judeţul Brăila este de 21.035.905 de lei, din care s-au plătit 17.654.283 de lei.

De la începutul acestui an, în judeţul Brăila au fost eutanasiaţi în vederea lichidării focarelor de pestă porcină africană 8.093 de porci în gospodăriile populaţiei şi 20.692 în exploataţii comerciale.

Sursa: News24.ro.

Citește și