Care sunt avantajele achiziționării de bunuri recuperate prin leasing financiar?

0

Tot mai multe firme din România care se află la început de drum și nu dispun de suficient capital optează pentru achiziția de bunuri recuperate prin leasing financiar.

O afacere profitabilă are nevoie și de autoturisme pentru angajații săi. O astfel de achiziție este una costisitoare și trebuie analizată în detaliu pentru a genera rezultatele dorite. O soluție profitabilă este leasingul financiar pentru autoturisme recuperate. Pe lângă avantajele pe care ți le pune la dispoziție soluția de finanțare, vei putea intra în posesia unor mașini la prețuri mai reduse față de cele de pe piață.

Înainte de a apela la o societate de leasing, este important să fii cât mai bine informat cu privire la avantajele sale, dar și la modul în care se derulează relația contractuală.

Transparență

Achiziția unor autoturisme recuperate prin leasing financiar este una sigură, deoarece firmele care oferă astfel de servicii asigură transparența și asistență clienților în ceea ce privește starea bunurilor.

Istoricul mașinilor poate fi verificat cu ușurință, pentru că aproape toți clienții care au încheiat un contract de leasing financiar au făcut reviziile în service-uri autorizate, fiind vorba despre maşini aflate în garanţie în primii ani din viaţă.

Autoturismele recuperate sunt oferite spre vânzare de către societăţile de leasing, în starea în care au fost recepţionate. Aceste bunuri recuperate au făcut obiectul unui contract de leasing financiar, dar au fost situații în care clienţii nu şi-au mai putut plăti ratele sau au încheiat contractul, dar nu au dorit cumpărarea maşinii la final.

Prețuri reduse

Prețurile pentru bunuri recuperate din oferta companiilor de leasing financiar sunt mai scăzute decât cele de pe piața bunurilor second-hand. Acest aspect reprezintă un avantaj deoarece majoritatea autoturismelor care au făcut obiectul unui astfel de contract sunt într-o stare foarte bună.

Condiții contractuale favorabile

Metoda de finanțare îți oferă posibilitatea de a alege perioada contractuală, în funcție de nevoile și posibilitățile financiare ale companiei tale. Este important de menționat faptul că un contract de leasing financiar trebuie să se deruleze pe o perioadă de minimum un an , conform art. 7, Ordonanță Guvernului nr. 51/1997 modificată.

De asemenea, poți achita ratele lunar, trimestrial sau sezonier, iar perioada contractuală, avansul minim, dobânzile sau alte costuri pot varia în funcție de valoarea autoturismului finanțat și indicatorii financiari de la semnarea contractului de leasing.

Chiar și după semnarea contractului, poți opta pentru anumite modificări asupra acestuia. Modificările vor fi însă condiționate de îndeplinirea unor aspecte precum scurtarea sau prelungirea perioadei de leasing, rambursări anticipate sau cesionări de contracte de finanțare.

Birocrația redusă

Achiziționarea de bunuri recuperate prin leasing financiar presupune o documentație simplificată și un proces rapid de aprobare a dosarului. Multe companii de leasing din România pun la dispoziție clienților sisteme online prin care se poate aproba o cerere de finanțare în mai puțin de 24 de ore. Tot online poți găsi și documentele necesare pentru solicitarea unei astfel de finanțări, asigurându-se astfel un nivel minim de birocrație.

În concluzie, leasingul financiar pentru bunuri recuperate este avantajos pentru firmele care doresc să facă profit cu investiții mici, acestea având  posibilitatea de a intra în posesia unor autoturisme la prețuri mai mici decât cel al pieței. Mai mult, finanțarea prin leasing îți oferă siguranță, transparență și flexibilitate pe toată durata rambursării sumei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata