Cât de important este să mergi la ginecolog. Infecții intime netratate ce pot duce la infertilitate

0

Nu este corect să crezi că doar pentru a rămâne însărcinată ai nevoie de medicul ginecolog. De fapt, în urma controalelor regulate, în timpul cărora medicul poate afla din timp unele afecțiuni sau le poate trata pe cele de care sufereai deja, în mod clar ai șanse să nu devii următoarea lui pacientă ce suferă de infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist în obstetrică și ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, dezvăluie ce probleme aparent neimportante, ignorate de tinerele femei, pot duce la infertilitate.

Nu este o vârstă anume la care trebuie să se petreacă prima vizită la ginecolog, doar că, după începerea vieții sexuale, nu mai există niciun motiv pentru care tinerele să nu își facă primul control ginecologic.

Una dintre cele mai întâlnite boli pelvine inflamatorii este anexita. Aceasta este popular denumită în mod eronat „răceală la ovare”. De fapt, anexita nu are nici o treabă cu răceala și nici nu se manifestă ca una. În plus, anexita rar ajunge să afecteze ovarele, pentru că în general, aceasta se manifestă la nivelul colului uterin, uterului sau trompelor uterine.

„Afecţiunea – care este o infecţie bacteriană – îşi face semnalată prezenţa prin dureri în partea inferioară a abdomenului, scurgeri vaginale anormale şi febră. Atunci când infecţia se agravează, durerile sunt mai puternice şi pot fi însoţite de stări de vomă şi uneori de simptome asemănătoare infecţiei urinare, respectiv usturimi la micţiune şi nevoia de a merge des la toaletă”, avertizează dr. Andreas Vythoulkas.

Anexita, asemeni oricărei boli inflamatorii pelvine, poate duce la infertilitate. Este o afecțiune reversibilă dacă tratamentul este urmat în mod corespunzător, dar poate fi pe viață atunci când apar complicații, datorită faptului că nu a fost tratată.

„Infecţiile genitale precum gonoreea sau infecţia cu Chlamydia, mycoplasma, ureaplasma şi streptococul de grup B determină infertilitate, acesta fiind motivul principal pentru care vizita la medicul ginecolog se impune de la apariţia primelor semne”, mai atrage atenţia dr. Vythoulkas.

O altă afecțiune care duce la infertilitate atunci când nu este tratată este cervicita (rană pe colul uterin). Aceasta poate fi cauzată de o infecție, însă și de sterilet sau produsele de igienă intimă, de folosirea pe termen lung a tampoanelor interne, de traumatisme cauzate de contactul sexual sau poate fi chiar și o reacție la anticoncepționale. În diverse situații, cervicita nu are simptome, de aceea vizitele frecvente la medicul ginecolog sunt foarte importante. Așadar, ignorarea unei afecțiuni ce se poate trata ușor, femeile pot da mai târziu de greu, atât pe plan financiar cât și emoțional.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close