Ce este lăuzia și ce trebuie să știe femeile care se află în această perioadă

0

Lăuzia reprezintă o nouă perioadă fiziologică, ce are loc după naștere, și ține timp de 6-8 săptămâni. În această perioadă, organele genitale și întregul organism al proaspetei mămici revine la normalul de dinaintea sarcinii. Vulva și perineul, mult întinse în perioada nașterii, își revin la normal încă din primele zile. Uterul începe să își reducă din volum și totodată, se reface și colul uterin, care a fost deschis foarte larg în timpul nașterii. Refacerea completă poate dura între 2 și 4 săptămâni.

În timpul lăuziei, proaspăta mămică are o imunitate slăbită, motiv pentru care poate fi expusă riscului de infectare cu microbi, baterii și virusuri. Cea mai eficiente modalitate de a evita astfel de situații neplăcute este interzicerea vizitelor. Vizitele, atât la spital cât și acasă, trebuie să aibă loc doar de oamenii cei mai apropiați de lăuză și de nou-născut, cum ar fi asistenta, medicul și tatăl copilului. Lăuza dar și nou-născutul pot fi deranjați de agitație sau de gălăgie.

După naștere, este indicat ca mămica să petreacă cât mai mult timp în pat (24-30 ore sau 3-4 zile, în cazul în care au avut loc rupturi de perineu). Ridicarea din pat trebuie să se întâmple ușor și treptat. Grație mișcării, circulația sanguină este îmbunătățită, astfel evitând apariția tromboflebitei.

Ce măsuri de igienă trebuie să își ia lăuza

Înainte de fiecare alăptare, mămica trebuie să se spele pe mâini și pe sâni cu apă și săpun. Unghiile trebuie să fie tăiate scurt, spălate și curățate bine cu o periuță de unghii.

Mameloanele trebuie curățate cu un tampon de vată înmuiată în acid boric, după care uscate prin ștergerea cu vată sterilă. Este foarte important ca mameloanele să fie mereu curate și uscate pentru a se preveni apariția fisurilor și a infecțiilor.

Bebelușul nu trebuie ținut la un sân prea mult timp, deoarece mameloanele se irită. Este îndeajuns ca micuțul să stea 10-15 minute, deoarece va primi cantitatea necesară de lapte.

Dacă mămica are o cantitate prea mare de lapte și simte că sânul nu s-a golit, îl va stoarce cu o pompă sterilizată prin fierbere. Este periculos să se stoarcă sânii cu mâna, pentru că pot apărea infecții.

Pe toată durata alăptării, sânii vor fi ținuți în sutiene din pânză sau sutiene speciale pentru alăptare.

Perioada lăuziei durează totuși 6 săptămâni, cu toate că este posibil ca mămica să se simtă perfect după numai câteva zile. Aceasta nu poate să își reintre în rutina obișnuită sau să aibă aceleași activități, ci trebuie mereu ajutată, menajată, ca să se poată odihni de mai multe ori în decursul zilei.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close