Ce partide care îşi mută precampania în online?

0

Alianţa USR-PLUS, ALDE şi Pro România au decis miercuri să îşi mute acţiunile de precampanie în online, ca urmare a măsurilor luate de prevenire a răspândirii coronavirusului, au declarat, pentru AGERPRES, liderii filialelor judeţene ale acestor formaţiuni.

„Şedinţele interne le facem online începând de ieri, când s-a dispus şi închiderea şcolilor. Partea de precampanie şi discuţii cu oamenii o vom muta tot pe online prin toate mijloacele posibile. Am sistat acţiunile de mers din uşă în uşă şi dezbaterile ce au loc cu prezenţa fizică. E de responsabilitatea tuturor sa ne păzim pe noi şi pe cei din jur, iar exemplul trebuie să fie la toate nivelurile şi indiferent de activitate”, a precizat, pentru AGERPRES, liderul USR Sibiu, Adrian Echert.

Şi cei de la ALDE Sibiu au hotărât deja ca şedinţele şi precampania să fie doar online.

„Da, şi ALDE Sibiu o să facă precampanie doar pe online, chiar ieri am avut discuţii cu o firmă de marketing online şi urmează ca mâine să semnăm un contract. Urmează să le propun colegilor ca şi şedinţele de Birou Politic Judeţean să le facem online (videoconferinţe) skype sau zoom”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele ALDE Sibiu, Ovidiu Tocaciu.

Liderul filialei judeţene Pro România de la Sibiu, Petru Florea, speră ca infecţia cu coronavirus să nu apară în judeţ şi, ca măsură de prevenţie, a decis ca precampania să se mute în online.

„Suntem pregătiţi şi mutăm totul în online. Chiar dacă nu vrem să creăm neapărat o panică, sperăm că la Sibiu nu este aşa de gravă situaţia, mutăm totul pe online. Pentru noi, sănătatea este primordială”, a explicat Petru Florea.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close