Ce trebuie să știi înainte de a-ți deschide o afacere de catering

0

Pentru foarte multe persoane dintre noi, gătitul nu mai este doar necesitatea de zi cu zi, ci a devenit o pasiune desăvârșită, transformată de multe ori în adevărate capodopere artistice, ridicate la rang înalt în cele mai bine cotate restaurante. Activitatea în bucătărie a început să atingă cote din ce în ce mai aproape de maxim și din punct de vedere al profitului, tocmai din cauza nenumăratelor cereri ale clienților foarte ocupați să mai facă acest lucru acasă.

De aceea, unul dintre cele mai avantajoase și profitabile afaceri în acest domeniu o reprezintă o afacere de catering, deoarece, nu contează domeniul pe care alegi să te orientezi, căci costurile nu se ridică la sume formidabile. Cu toate acesta, ca orice alt domeniu de afaceri și aici trebuie să te asiguri că vei urma câțiva pași pentru a fi convins că începi o afacere care să îți poată aduce profit.

Pentru început, alege în ce domeniu îți dorești să îți dezvolți afacerea de catering. Gândește-te care este zona în care performezi, cu ce ai putea să vii nou pe piață, din punct de vedere calitativ, dar și care sunt punctele tari pe care le domini. Poate îți dorești să te axezi numai pe preparate pentru prânz, sau pentru cină ori doar pentru deserturi. Fii sigur că ai un public căruia să te poți adresa și că există de asemenea cereri pentru tipul de mâncare la care te-ai gândit.

Vei avea nevoie de un spațiu în care firma ta va începe să își desfășoare activitatea

Dacă deții suficient spațiu la domiciliu pentru a da startul afacerii, este foarte bine, dacă nu însă, fii sigur/ă că vei închiria un spațiu comercial care să îți poată pună la dispoziție toate resursele necesare.

Fii sigur/ă mai apoi că îndeplinești toate condițiile ce țin de domeniul administrativ

Vei avea nevoie de aviz tehnic de funcționare, dar și de aviz sanitar, însă și de multe alte autorizații care țin de domeniul în care îți dorești să activezi. La început, fii sigur că ai la cunoștiință toate aceste activități de natură administrativă.

Vei avea nevoie de personal calificat

După acești pași, pentru a pune pe roate afacerea, vei avea nevoie de un personal calificat în această direcție. Îți vor trebui persoane apte pentru muncă, dornici să îți demonstreze potențialurile, muncitori și ambițioși. Oameni care sunt gata să ofere o gamă variată de meniuri, bucătari specializați în arta gustului.

Nu uita să te promovezi

Mediul online reprezintă cea mai indicată sursă de informare și promovare. Fii sigur că ai un site de prezentare, care să pună la dispoziția consumatorilor informații care să fie cât mai complexe despre ce mănâncă. Informații corecte și cât mai concise despre preparatele culinare pe care urmează să le comande.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close