Cea mai caldă iarnă înregistrată până în prezent în Europa

0

Iarna aceasta a fost de departe cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa, potrivit Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, relatează dpa.

Între decembrie 2019 şi februarie 2020, temperaturile au fost cu 3,4 grade Celsius peste cele medii înregistrate între 1981 şi 2010, a precizat miercuri, la Londra, serviciul Copernicus.

Totodată, temperaturile au fost cu 1,4 grade mai mari decât cele înregistrate în iarna 2015-2016, considerată cea mai caldă iarnă de până acum.

Nordul şi estul Europei au fost în principal afectate de temperaturile ridicate. Aceeaşi tendinţă a afectat Siberia şi Asia Centrală.

Acest lucru nu poate fi atribuit doar încălzirii globale, a declarat Carlo Buentempo, directorul Copernicus într-un comunicat. „Temperaturile sezoniere, mai ales cele din afara tropicelor, variază semnificativ de la an la an”, a afirmat el.

„Deşi acesta a fost cu adevărat un eveniment extrem în sine, este probabil ca acest gen de evenimente să fi fost amplificate de tendinţa încălzirii globale”, a mai spus el.

Anotimpurile sunt definite diferit în meteorologie şi astronomie. Din punct de vedere meteorologic, iarna s-a încheiat la sfârşitul lunii februarie, în timp ce iarna calendaristică se încheie pe 20 martie, odată cu echinocţiul de primăvară, când ziua devine egală cu noaptea.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close