Cele mai noi trenduri în materie de lenjerie

Anul 2021 se apropie de sfârșit și chiar dacă nu a fost chiar cel mai plin an din viața noastră în ceea ce privește evenimentele mondene, persoanele influente au reușit să stabilească chiar și în aceste condiții, în ultimele 9 luni care deja au trecut, o serie de trenduri în materie de îmbrăcăminte pe care multă lume le-a acceptat cu bucurie.

 

Când vine vorba de haine, avem parcă un deja vu când vedem că pantalonii de trening sau blugii evazați se poartă la fel de mult ca în anii 90. Și cu siguranță și tu ai observat că nu există influencer care să nu se fi pozat anul acesta în cele mai confortabile hanorace. Dar, mai mult decât hainele propriu-zise, noi ne-am concentrat pe lenjerie și ca să abordăm acest subiect mai interesant și mai incitant decât oricare altul din lumea modei, am pus cap la cap o listă cu cele mai noi trenduri în materie de lenjerie pe care și tu le poți pune în practică chiar acum. Iar dacă garderoba ta nu se dovedește suficient de generoasă ca să le poți adopta pe toate, caută la lenjerieshop.ro piesele care îți lipsesc și cu siguranță vei găsi exact ceea ce ai nevoie.

 

Culori seducătoare

Lenjeria de culoare roșie sau mov a fost întotdeauna o lenjerie la mod. Dar parcă niciodată ca anul acesta nu s-a purtat vișiniul, maroul, rozul sau turcoazul. Popularitatea acestui trend se poate observa atât din colecțiile buticurilor locale, cât și pe marile podiumuri de modă, unde branduri ca Valentini, Loewe sau Balmain organizează show-uri care îți taie respirația. Iar motivul pentru care atât de brusc culorile tari au devenit atât de apreciate este unul cum nu se poate mai simplu.

De aproape doi ani ne confruntăm cu o pandemie care pare să nu se mai termine și de aceea este normal să căutăm bucurie și speranță, dacă nu în jurul nostru, cel puțin în hainele pe care le purtăm.

 

Inserții de mătase

Niciun alt material nu poate face o femeie să se simtă atât de puternică, seducătoare și frumoasă precum mătase. Mătasea se simte extraordinar pe piele și în plus arată minunat, indiferent de nuanța tenului tău. Mai mult, lenjeria de corp din mătase este foarte moale și se mulează atât de bine în jurul formelor tale, încât niciodată nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu cusăturile ce pot ieși la iveală prin haine.

Sameera Hassan, directorul de marketing al unui brand de lenjerie celebru, definește lenjeria de mătase ca pe un lux pe care ți-l permiți zi de zi și tindem să-i dăm dreptate pentru că puține alte materiale îți oferă o senzație atât de speciale precum mătasea.

 

Seturi transparente

Unii spun că nu ne vom mai lepăda niciodată de pantalonii de trening, în timp ce alții sunt de părere că mai e doar puțin până sacourile revin iar în forță. Iar noi credem că o femeie trebuie să fie pregătită pentru orice, indiferent de ceea ce îi oferă viitorul. De aceea, recomandăm cu încredere investiția într-un set, sutien și chilot, dintr-un material de calitate, dar transparent, care să accentueze feminitatea purtătoarei și să îndulcească orice ținută, indiferent de caracteristicile ei.

Asortat într-un mod creativ, un astfel de set poate fi purtat nu doar în dormitor, ci chiar și pe sub hainele de zi cu zi deoarece îți oferă o senzație de bine și o stare minunată.

 

Chilotul cu talie înaltă

Chilotul cu talie înaltă se purta pe vremea bunicilor noastre, a sărit apoi o generație și a revenit acum, în plină forță. Dacă este confecționat din materiale rezistente, frumoase și prețioase, chilotul cu talie înaltă poate arăta ca cele mai moderne piese de lenjerie intimă și poate fi purtat cu orice fel de haine, mai ales pentru că oferă un suport de care alte modele nu sunt capabile.

Chilotul cu talie înaltă se potrivește la blugi, la raiați, la fuste și la pantaloni de costum, de preferat cu o talie care să-i acopere complet elasticul și să nu lase nimic din el la vedere.

 

Citește și