Centrul de donaţii şi voluntariat „Bebe de Bucureşti are hăinuţe”

0

Consilierii generali, ai municipiului Bucuresti, au aprobat proiectul de înfiinţare a unui Centru de donaţii şi voluntariat, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea.

Primarul General, Gabriela Firea: „Vom înfiinţa, prin DGASMB, un Centru municipal de donaţii şi voluntariat, unde dorim să implementăm proiectul social ‘Bebe de Bucureşti are hăinuţe’. Aici vor ajunge pentru sortare şi igienizare hainele colectate în centrele sociale şi vor fi donate pentru copii cu vârste între 0 şi 7 ani, care provin din medii defavorizate. Beneficiarii acestui centru vor fi familiile monoparentale, familiile cu venituri sub 1.000 de lei pe membru şi copiii din centrele rezidenţiale sau de plasament. Sunt hăinuţe pe care distribuim spălate, călcate şi parfumate acolo unde este cu adevărat nevoie de ele.”

Astfel, centrul municipal de donaţii şi voluntariat va funcţiona în spaţiul din Bd. Regina Elisabeta nr.75. După salubrizare şi amenajare, spaţiul va funcţiona şi ca un nou centru pentru acordarea voucherului Materna şi a stimulentului pentru nou-născuţi.

Tot primăria Capitalei mai derulează o serie de proiecte din categoria Bebe de Bucureşti, prin care bucureştenii sunt încurajaţi să devină părinţi si anume:

– stimulentul pentru nou născuţi, în valoare de 2.500 de lei, unde sunt până azi peste 51.000 de beneficiari;

– voucher-ul Materna – în cuantum de 2.000 lei pentru medicamente şi investigaţii medicale – cu peste 31.500 de beneficiari;

– programul de fertilizare invitro, constând în sprijin financiar de până la 13.800 lei/cuplu, în care sunt înregistrate peste 2.000 de cupluri (ambele ediţii)

Sursa: Financiarul.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata