Cercetători americani testează întreaga comunitate a unui oraş din statul California

0

Cercetători americani au demarat luni un program de testare a întregii comunităţi dintr-un oraş din nordul Californiei în scopul depistării noului coronavirus şi ai anticorpilor pentru această infecţie, unul dintre primele demersuri de acest fel de la începutul pandemiei în Statele Unite, potrivit Reuters.

Bolinas, un oraş înstărit situat în regiunea de coastă a comitatului Marin, în apropiere de Silicon Valley, a colectat fonduri pentru a-i testa pe toţi cei 1.680 de rezidenţi, în parteneriat cu Universitatea California din San Francisco (UCSF).

Aenor Sawyer, asistent universitar în cadrul UCSF şi locuitor al oraşului Bovinas, a precizat că localizarea unică a oraşului – aflat la o distanţă de 3 kilometri de autostradă, fără să fie traversată de vreun drum – ar oferi informaţii comunităţii medicale despre mecanismul de răspândire a bolii.

„Suntem aşadar destul de izolaţi, într-o zonă rurală, cu ecosisteme stabile în ultimele câteva săptămâni. Aşa că ar fi foarte interesant să vedem impactul virusului în acest context”, a spus Sawyer.

Testele sunt oferite în mod gratuit. Voluntarii îndrumă rezidenţii să meargă la centrele de testare ”drive-through” pentru realizarea unui exudat nazal şi prelevării unei mostre de sânge din deget. Exudatul are drept scop detectarea prezenţei coronavirusului, în timp ce analiza de sânge va pune în evidenţă existenţa anticorpilor, care va arăta dacă o persoană a fost sau nu infectată.

În Bolinas nu există cazuri confirmate de coronavirus, dar mulţi rezidenţi au peste 60 de ani şi prezintă un risc crescut pentru a contracta COVID-19, boala respiratorie provocată de virus. Oraşele Telluride, din statul Colorado, şi Fisher Island, în Florida, sunt alte două localităţi care dispun de fonduri pentru a oferi teste gratuite tuturor rezidenţilor.

Programul de testare din Bolinas reprezintă prima etapă dintr-un studiu prin care cercetători din cadrul UCSF vor examina transmiterea bolii atât în regiuni rurale, cât şi urbane. Oamenii de ştiinţă au ales Mission District, un cartier plin de viaţă, cu origini latine, din San Francisco, pentru a fi cel de-al doilea loc. Testele vor începe aici sâmbătă.

„Au fost asociate acest două locuri: unul aici, în Bolinas, foarte rural, unde oamenii trăiesc distanţaţi, izolat. Iar un altul, la mai puţin de o oră de mers cu maşina, în Mission District, San Francisco, foarte dens populat, unde oamenii trăiesc foarte aproape unii de ceilalţi, foarte conectaţi’, a spus Bryan Greenhouse, asistent universitar în cadrul UCSF, cercetător în cadrul acestui studiu.

„Monitorizând tipuri diferite de comunităţi pe care le vom evalua într-o scurtă perioadă sperăm să putem extrapola şi în alte locuri din nordul Californiei”.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close