CFR Călători a decis suplimentarea capacităţii trenurilor care se întorc din destinaţiile de vacanţe

0

Pentru trenurile care se întorc din destinaţiile de vacanţe, CFR Călători a decis suplimentarea capacităţii trenurilor, în special de pe Valea Prahovei, Moldova sau Constanţa, iar în prezent peste 30 de trenuri sunt suplimentate cu 71 de vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri.

„Numărul turiştilor care au profitat de finalul vacanţei şcolare şi care aleg să se întoarcă acasă cu trenul e mai mare decât în weekendurile trecute. În aceste condiţii, conducerea CFR Călători a decis suplimentarea capacităţii trenurilor care se întorc din destinaţiile de vacanţe, în special de pe Valea Prahovei, Moldova, Constanţa. Peste 30 trenuri sunt astăzi suplimentate cu un număr de 71 vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri. Astfel, o parte dintre trenurile CFR Călători care se întorc astăzi de pe Valea Prahovei în Capitală au în compunere şi 15 vagoane, maximum admis, cum este de exemplu IR 1746 cu plecare la ora 17:00 din Braşov, cu o capacitate de 1098 de locuri. Trenul IR 1636 cu plecare din Braşov la ora 14:20 are 10 vagoane din care 6 suplimentare, având în total 720 locuri faţă 310 locuri într-o zi obişnuită”, se arată într-un comunicat al CFR Călători remis marţi AGERPRES.

La fel şi trenurile care sunt în graficul de circulaţie după intervalele orare cele mai solicitate dispun de o capacitate de transport suplimentată: R 3012 cu plecare la ora 18:51 din Braşov are o capacitate de peste 460 locuri, IR 1624 cu plecare din Braşov la ora 19:48 are peste 540 locuri.

„Pentru a evita aglomeraţia, rugăm călătorii să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii”, se precizează în comunicat.

În contextul actual sanitar, purtarea măştii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

În prezent, Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata