Cine are nevoie de un certificat energetic, cine îl emite și cum se poate obține rapid

0

Certificatul energetic (certificatul de performanță energetică) este un document legal introdus și în țara noastră la solicitarea Uniunii Europene și pe baza lui putem să ne dăm seama cât de eficientă este o clădire.

Construcțiile sunt încadrate în clase energetice de la A la G, ceva asemănător cu ceea ce știți de la electricasnice.

Cine are nevoie de un certificat energetic

Certificatul de performanță energetică este obligatoriu atât la vânzarea și închirierea unui imobil, cât și la recepția unei clădiri noi.

Nu pentru toate imobilele este necesar acest document, dar majoritatea construcțiilor nu sunt exceptate.

Doar clădirile și monumentele protejate, lăcașurile și construcțiile cultelor religioase sau clădirile provizorii ce sunt folosite pe perioade scurte (de până la 2 ani), ateliere, clădiri nerezidențiale cu consum redus de energie, imobile folosite mai puțin de 4 luni pe an sau clădiri independente care au o suprafată sub 50 m2 sunt scutite de această obligație.

Cel mai bine vă spune dacă pentru construcția dumneavoastră este necesar acest act un auditor energetic atestat.

Ce sunt auditorii energetici atestați și ce fac aceștia

Auditorii energetici sunt singurii care au dreptul să emită un astfel de document. Ei sunt specialiști cu studii și experiență în domeniu, atestați de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în urma susținerii unui examen.

Există două grade profesionale: I și II, doar specialiștii atestați cu gradul I au dreptul să emită certificatul pentru toate categoriile de imobile și pot realiza și auditul energetic al construcțiilor.

Specialiștii având gradul profesional II pot emite fără probleme certificate energetice pentru case și apartamente.

Cum puteți obține rapid un certificat energetic pentru clădirea dumneavoastră

Contactând un auditor energetic, acesta vă poate spune dacă pentru construcția dumneavoastră este necesar un astfel de document, ce acte ale imobilului sunt necesare, în cât timp se poate emite și cât vă costă.

Tot împreună cu specialistul ales va fi nevoie să stabiliți când acesta va putea face o scurtă vizită la imobil pentru efectuarea unor măsurători și observații asupra clădirii.

Pe baza documentelor construcțiiei și a datelor din teren preluate de auditor, acesta va efectua toate calculele necesare și va putea emite documentul solicitat de dumneavoastră.

În cât timp se poate obține și cât costă un astfel de act

Fiind o piață liberă, fiecare specialist își poate stabili prețul și termenele de predare pentru certificate.

De exemplu, în București auditorii de gradul I ai firmei Reflex Architecture SRL emit un astfel de certificat de performanță energetică în maxim 24 de ore de la vizitarea clădirii și primirea actelor clădirii, iar prețurile pleacă de la 130 lei pentru o garsonieră și ajung la 180 lei pentru un apartament cu 5 camere.

Cât este valabil un certificat de performanță energetică

Acest document este valabil 10 ani de la emiterea lui, dar puteți solicita altul și mai repede dacă v-ați modernizat imobilul.

Achiziționarea unui nou document după modernizare vă avantajează, întrucât clădirea poate fi încadrată într-o clasă energetică mai bună.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata