CNAIR: Fisură de 15 metri lungime şi un centimetru lăţime pe Autostrada Lugoj-Deva; problema nu se va remedia până la finele lunii

0

O fisură de 15 centimetri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament, care nu va putea fi rezolvată până la finele lunii septembrie, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii CNAIR, care au precizat că a fost executată garanţia depusă de constructor.

"15 metri lungime şi un centimetru lărgire, avea ieri. Ne aşteptăm să evolueze. Este la kilometru 57+ 100. În 2017, când li s-a prăbuşit terasamentul, era la 57+300, deci în aceeaşi zonă. Fisura porneşte din asfalt şi continuă până jos în drumul tehnologic. (…) E o problemă de terasament. Este clar că în situaţia asta, până la remedierea problemei, nu se poate deschide circulaţia şi nicidecum nu o să se remedieze problema până la sfârşitul lunii septembrie. Clar că trebuie o expertiză profundă, astea sunt probleme structurale şi în funcţie de ce se găseşte acolo să se intre să se corecteze şi să se pună în siguranţă autostrada. Garanţia am executat-o (…). Nu le mai dăm înapoi. Nu le mai dăm nimic. Banii aceia îi folosim la reparaţia lotului. Banii aceia şi alţii pe care-i vom percepe din penalizări, din întârziere, din alte chestii", a precizat sursa citată.

Aceasta a subliniat că doar o parte din reparaţii sunt acoperite de această garanţie şi, abia după ce se termină expertiza, o să se vadă cât de ample sunt problemele şi cât vor costa reparaţiile.

"Expertiza trebuie făcută cu terţi pentru că, dacă o facem noi, o să fim acuzaţi că suntem părtinitori. Deci un alt contract", au menţionat reprezentanţii…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close