Comerţul cu autovehicule şi motociclete au scăzut cu 14,7%

0

In primele patru luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2019,  volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut pe serie brută cu 14,7% tot pe scădere fiind şi volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, cu 25,4%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, în perioada menţionată,  întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 14,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-20%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-14,1%). În schimb, creşteri au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+48,6%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+1,3%).

În perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a redus cu 13,1%.

Totodată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020 a înregistrat o cifră de afaceri cu 25,4% mai mică comparativ cu perioada perioada similară din 2019, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-31,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-25,4%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-24,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-21,8%) şi de la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-14,6%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020 a înregistrat o cifră de afaceri cu 23,5% mai mică comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2019.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna aprilie 2020, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 36,9%, ca urmare a reducerilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-43,1%), comerţul cu autovehicule (-41,6%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-28,9%). În schimb, comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a crescut cu 28,8%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2020, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 33,5%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna aprilie 2020, comparativ cu luna aprilie 2019, a înregistrat o scădere cu 45,2% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-52,5%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-40,5%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-36,7%). Pe de altă parte, comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor au crescut cu 56,4%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2020 a înregistrat o scădere cu 44,7%, faţă de luna aprilie 2019.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna aprilie 2020, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 72,8% ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-95,9%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-81,3%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-79,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-63,2%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor, din blană (-36,2%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2020, faţă de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 65,1%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna aprilie 2020 a înregistrat o cifră de afaceri cu 83,4% mai mică comparativ cu luna aprilie 2019, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-97,4%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-88,9%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-87,2%) activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-77,9%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-49,2%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2020 a scăzut cu 78,4%, comparativ cu luna aprilie 2019.

Institutul Naţional de Statistică precizează că informaţiile din acest comunicat de presă (aprilie 2020) surprind impactul crizei COVID-19 şi al măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close