Constanța: 57 cazuri de gripă, confirmate în județ. ISJ urmărește respectarea normelor de igienă în școli

0

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa (ISJ) a informat luni că se află în permanentă legătură cu directorii şcolilor, urmărind respectarea normelor de igienă în unităţile de învăţământ, în condiţiile în care în judeţ au fost raportate 57 de cazuri confirmate de gripă.

Potrivit şefului ISJ Constanţa, Sorin Mihai, în această perioadă „este foarte importantă monitorizarea strictă” a sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi luarea măsurilor specifice acolo unde situaţia o impune.

„Încă de la primele raportări din acest an şcolar ale unor cazuri de gripă, în unităţile de învăţământ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a monitorizat cu atenţie situaţia, aflându-se permanent în legătură cu directorii şcolilor, dar şi cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa. Pentru a avea o imagine de ansamblu a faptului că până în prezent s-a acţionat în conformitate cu normele de igienă specifice şi cu parametrii medicali corespunzători acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, săptămâna trecută le-au fost solicitate directorilor unităţilor de învăţământ date specifice care, după centralizare, au fost înaintate spre analiză competentă către DSP”, a menţionat reprezentantul ISJ Constanţa.

Conform acestuia, începând cu 27 ianuarie şi până la terminarea sezonului rece, ISJ Constanţa raportează zilnic către Ministerul Educaţiei şi Cercetării situaţia din judeţ a cazurilor de gripă confirmate (excluzând suspiciunile de gripă, virozele respiratorii, migrenele, răceala sau absenteismul din alte cauze).

„De la începutul sezonului rece şi până în prezent, s-au înregistrat 57 de cazuri confirmate de gripă”, a mai spus Sorin Mihai, menţionând că respectivele cazuri au fost raportate de DSP Constanţa.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close