Contracte de finanţare pentru proiecte pe fonduri europene de peste 20 de milioane euro

0

Prin Programul Operaţional Regional,  primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, şi directorul ADR Centru, Simion Creţu, au semnat, marţi, cinci contracte de finanţare, în valoare totală de peste 20 de milioane de euro,  pentru proiecte în domeniul mobilităţii urbane şi infrastructurii educaţionale, care vor fi implementate în perioada următoare.

Patru dintre acestea vor contribui la fluidizarea traficului şi combaterea poluării în municipiu: construirea unui Parc&Ride (în cartierul Bartolomeu cu valoare de 54.667.427,01 lei), realizarea infrastructurii integrate pentru trafic pietonal şi ciclism cu facilităţi complementare – două proiecte, pentru două trasee (8.1137.245,34 lei şi respectiv 3.828.799,94 lei) şi realizarea unui sistem centralizat de monitorizare şi control al traficului în municipiul Braşov (32.159.144,66 lei), conform edilului braşovean.

Potrivit lui Scripcaru, prin semnarea acestor contracte se va face, practic, o economie de aproximativ 20 de milioane de euro la bugetul local, bani care vor putea fi investiţi în alte proiecte de dezvoltare.

Cel de-a cincilea proiect vizează construirea unei grădiniţe în zona Tractorul (în valoare totală de 7.888.352,11 lei).

Potrivit directorului ADR Centru, Simion Creţu, aceste cinci proiecte se adaugă altor patru proiecte, aflate în fază de precontractare, în valoare de peste 60 de milioane de lei. Este vorba despre realizarea terminalului de transport urban Gara Braşov (în valoare de 14.345.209,68 de lei), eficientizarea energetică a clădirilor publice din municipiul Braşov – Colegiul Tehnic Transilvania, corp A (11.031.724, 75 de lei), extinderea sistemului de management informatizat al sistemului de transport public (10.231.691,43 de lei) şi realizare spaţii multifuncţionale pentru recreere şi sport (8.863.407,10 lei).

In prezent, municipiul Braşov are, în implementare proiecte pe fonduri europene în valoare de aproximativ 100 milioane de euro.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close