Coordonatoarea Teatrului de Balet din Sibiu: Nu mai sunt balerini buni în țară

0

Teatrele de balet din România se confruntă cu o criză a artiştilor, motiv pentru care sunt nevoite să angajeze balerini din străinătate, cum este şi cazul teatrului de profil din Sibiu, care are doar trei români dintr-un total de 40 de artişti, asta din cauza salariilor mici de la noi din ţară, faţă de onorariile duble sau triple ce se oferă celor buni în afară, afirmă coordonatoarea locală de balet, Ramona Palade.

„În momentul de faţă, cu 40 de balerini, să spunem aşa, ne facem treaba, dar în situaţia aceasta, avem „Lacul lebedelor”, avem fix, dacă unei balerine i se întâmplă ceva, nu suntem acoperiţi deloc. Ar fi bine să mărim, ar fi bine să avem rezerve, dar din păcate nu ne putem permite în momentul acesta. Avem trei români. Este o problemă la nivel naţional prezenţa balerinilor români în teatre, pentru că majoritatea aleg să plece din ţară, care sunt buni. Vorbim de balerini de un anumit nivel. (…) Am avut o întâlnire cu directori ai teatrelor de specialitate din ţară şi acesta a fost un subiect dezbătut. Nu mai sunt balerini români buni în ţară”, a declarat Ramona Palade miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit sursei citate, la Teatrul de Balet din Sibiu, cel mai mare salariu al unui artist este de 800 de euro, faţă de 3.000 de euro cât ar putea să câştige un balerin bun în străinătate.

„Cu siguranţă se câştigă mult mai mult în afară. (…) Au cu siguranţă 2 – 3.000 de euro”, a spus Ramona Palade.

Cu toate acestea, balerini din toată lumea, unii foarte buni, vin să danseze la Sibiu, atraşi de renumele micului teatru local, dar şi de salariile foarte bune, faţă de ce li se oferă în ţara lor. Spre exemplu, unul dintre cei mai buni dansatori cubanezi lucrează pe un salariu de 800 de euro, în timp ce în ţara lui natală câştiga 30 de dolari lunar.

„Din Cuba avem balerini extraordinari. Avem acum pe Maynard Fernandez, care va pleca într-un turneu cu o companie din Cuba pentru Alicia Alonso, care a fost o mare balerină şi a decedat anul trecut şi se face un turneu comemorativ. Şi este o mândrie şi o onoare pentru noi ca un balerin să meargă într-un astfel de turneu. (…) Salariul lui în Cuba era de 30 de dolari”, a mai arătat Ramona Palade.

Balerina Andreea Simionaş a declarat că Teatrul de Balet din Sibiu este căutat de artişti din toată lumea, dovadă interesul acestora de a veni să lucreze aici. Deja, pentru selecţia ce urmează să se facă în 29 februarie au sosit la Sibiu peste 50 de aplicaţii. Anul trecut, de zece ori mai mulţi artişti s-au înscris la preselecţia pentru un job la Teatrul de Balet din Sibiu.

„Anul trecut am avut mai mult de 500 de aplicaţii. Am invitat 70 de balerini la audiţia deschisă (…); anul trecut am selectat 11 dansatori din 70. (…) Anul acesta abia ce au început. Deja avem peste 50 de aplicaţii”, a spus Andreea Simionaş.

În acest an, Teatrul de Balet din Sibiu pregăteşte cinci premiere şi turnee în ţară şi în străinătate.

Sursa foto: sibiu-turism.ro

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata