Cornel Feruţă a intrat în cursa pentru postul de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

0

Diplomatul român Cornel Feruţă i-a informat miercuri pe angajaţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA) că a decis să intre în cursă pentru a deveni următorul director general al Agenţiei, ceea ce duce numărul candidaţilor la trei de pe trei continente, transmite Reuters.

În luna iulie a acestui an, directorul general al IAEA, Yukiya Amano, a decedat în contextul în care se pregătea se demisioneze anticipat din cauza unei afecţiuni medicale care i-a provocat probleme în ultimul an. Adjunctul său, diplomatul român Cornel Feruţă, este în prezent director general interimar al IAEA şi acum concurează pentru postul de director general deplin.

Pentru acelaşi post concurează şi Rafael Grossi, un veteran în domeniul diplomaţiei nucleare, şi în prezent ambasadorul Argentinei la IAEA.

În paralel, după mai multe săptămâni de speculaţii cu privire la o posibilă candidatură, Lassina Zerbo din Burkina Faso, care în prezent conduce Organizaţia Tratatului de interzicere a testelor nucleare cuprinzătoare (CTBTO), i-a informat şi el pe angajaţii CTBTO că a decis să concureze pentru postul de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Potrivit Reuters, diplomatul român Cornel Feruţă ar fi comunicat statelor membre IAEA că el reprezintă "continuitatea, credibilitatea, imparţialitatea şi transparenţa", în timp ce argentinianul Rafael Grossi a promis că va asigura "transparenţa şi un dialog fluid şi continuu cu toţi", o aluzie la ceea ce unii diplomaţi au numit secretomania excesivă din mandatul lui Yukiya Amano.

Diplomaţii care urmăresc activitatea IAEA nu se…

Citeste continuarea aici

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata