Cornel Palade și-a ținut fiica departe de viața publică: „Doamne, să nu se apuce de meseria mea, că e una grea!”

0

Îndrăgitul actor are o fiică foarte frumoasă pe care o iubește extrem de mult, și din acest motiv a dorit să o țină departe atât de lumea artistică cât și de cea publică.

Cornel Palade și-a protejat fiica de viața publică

Celebrul actor va putea fi văzut începând cu data de 7 semptembrie, sâmbătă, în cadrul show-ului „Te cunosc de undeva”, transmis de Antena 1.

Însă acesta nu va veni de unul singur, ci alături de fiica sa, Ada. Cornel Palade a mărturisit că niciodată nu și-a dorit pentru fiica lui această meserie, în lumea artistică, ci a vrut ca Ada să se orienteze către o altă direcție.

Cornel Palade și-a protejat fiica de viața publică și de lumina reflectoarelor

„Când era Ada micuță nu mă gândeam că o să urcăm împreună pe aceeași scenă. După aceea, i-am văzut aptitudinile și mi-am zis: Doamne, să nu se apuce de meseria mea, că e una grea! Am fost mai mult spectator, pentru că îmi plăcea ceea ce vedeam că face, dar nu am vrut să o plimb la toate posturile de televiziune, pe la emisiuni, cum am văzut că fac mulți părinți cu copiii lor.

Am vrut să-și găsească drumul singură, pentru că mie nu mi-a vândut nimeni iluziile. Mi le-am vândut singur pentru ca, după aceea, să știu de unde mi se trage. După ce a terminat liceul, am dat-o să facă Dreptul la Româno-Americană, să aibă o meserie de viitor care să-i aducă bani dar, după șase luni, mi-a zis că nu înțelege nimic, s-o las în pace, pentru că ea vrea să cânte, să joace, să fie artistă.

Anul următor a mers la Actorie. Pe oriunde jucam, Ada era în prima linie, cânta și dansa pe tot ce cânta orchestra în restaurant…Am lăsat-o pe ea să lupte pentru visul ei”, a dezvăluit Cornel Palade, conform Libertatea.

Sursa – Glow Magazin.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata