COTAR cere ASF să își exprime public poziția cu privire la proiectul de modificare a legii RCA

0

 Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România COTAR cere ASF să își exprime public poziția cu privire la susținerea sau nesusținerea proiectului de modificare a legii RCA, precum și cerem demiterea președintelui Consiliului Concurenței, pentru favorizarea asigurătorilor.

„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România COTAR cere ASF să își exprime public poziția cu privire la susținerea sau nesusținerea proiectului de modificare a legii RCA, în condițiile în care autoritatea a propus eliminarea plafonării cheltuielilor administrative ale societăților de asigurări, dar acum observăm că acestora nu le mai ajung profiturile și vor tot mai mult. De asemenea, cerem demiterea de urgență a Președintelui Consiliului Concurenței, pentru favorizarea evidentă a asiguratorilor, în defavoarea celor care plătesc polițele RCA obligatorii”, arată un comunicat al confederației.

„După ce ne-am luptat, ani la rând, pentru a stabiliza piața asigurărilor RCA, vedem că e posibil să ne întoarcem de unde am plecat, pentru că asiguratorii, prin diverși parlamentari, încearcă din nou să-și impună punctul de vedere în piață, în detrimentul consumatorului care este obligat prin lege să cumpere polița RCA. S-a lansat deja ideea plafonării sumelor acordate pentru reparații, în condițiile în care asiguratorul poate primi oricât. Dacă vor plafonare la reparați, de ce să nu plafonăm și polițele, cât timp acestea sunt obligatorii, nu facultative? Încă o dată vedem cum domnul Bogdan Chirițoiu dezechilibrează, cu bună știință, această piață, deși ar trebui să…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close