Criticat și suspendat pentru salutul nazist

0

 Marco van Basten, fost internațional olandez, a fost suspendat pe perioadă determinată de televiziunea Fox Sports, unde este angajat ca analist. Decizia a fost luată ca urmare a salutului nazist făcut de fostul fotbalist în pauza meciului de acum câteva zile, dintre Ajax și Heracles Almelo.

Episodul a avut loc după intervenția unui reporter. Acum, Fox Sports a luat atitudine după ce în media internațională Marco van Basten a fost aspru criticat pentru reacția sa. ”Cu o glumă proastă într-un moment nepotrivit, a făcut o greşeală sâmbătă.

Ceea ce s-a întâmplat este stupid şi nepotrivit, iar Fox Sports se distanţează de ceea ce s-a spus. A decis să se lipsească în această săptămână de serviciile lui Marco van Basten ca analist.” , anunță Fox Sports într-un comunicat.

În ultima perioadă, în fotbalul european au avut loc nenumărate acte de asemenea gen, cu precădere de rasism. Cel mai mediatizat și criticat s-a petrecut în urmă cu câteva săptămâni, în Serie A, în Hellas Verona – Brescia 2-1. Mario Balotelli a fost abuzat rasial de fanii Veronei, a șutat o minge spre peluza unde se aflau suporterii și apoi a ieșit de pe teren, meciul fiind întrerupt. Ulterior, unul dintre liderii de galerie ai formației din Verona a primit o interdicție de 10 ani și jumătate din partea clubului.

Un alt moment s-a petrecut într-o partidă din preliminariile Campionatului European, dintre Bulgaria și Anglia. Fanii gazdelor au scandal lozinci naziste și au făcut semnul nazist.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close