Cultivarea pământului pentru recolte bogate: 5 trucuri

Se punea în trecut că „la agricultură și la fotbal se pricepe toată lumea”, cu referire la talentul multora de a se da experți în orice. Deși aceștia susțin că agricultura e activitate care nu are nici un fel de secrete și e la îndemâna oricui în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Un fermieri trebuie să cunoască în amănunt toate lucrările care se execută în câmp, cât și utilajele necesare pentru fiecare operațiune în parte. De asemenea lagărele pentru discuri agricole, pinioanele de cositoare și multe altele trebuie să fie piese pe care acesta să le recunoască „cu ochii închiși”, pentru că nu se poate lipsi de ele în timpul campaniei agricole.

Pe lângă toate, acestea mai sunt câteva mici secrete pe care ți le împărtășim în cele ce urmează, pentru a putea avea  o producție bună.

Aratul, imediat după recoltare

Pregătirea solului pentru însămânțare trebuie să înceapă cât mai devreme, după ce a fost recoltată cultura premergătoare, iar terenul a fost curățat. Aratul este prima operațiune de pregătire a solului, iar fermierii cu experiență spun că cel mai bine este să fie efectuat vara.

Indiferent dacă vei semăna în toamnă sau în primăvară, solul este bine să fie arat din vară, imediat după recoltat. Poți ara și în toamnă, dacă recoltare la cultura premergătoare se face în acest sezon, însă nu este recomandat să amâni operațiunea pentru iarnă sau primăvară.

Ară pământul când e reavăn

Chiar dacă efectuezi arăturile la timpul potrivit, trebuie să ții cont și de starea solului la momentul respectiv. Cel mai important este gradul de umiditate, care trebuie să fie unul mediu. Se spune atunci că pământul este reavăn, acela fiind momentul când poate fi arat cel mai bine. Dacă este secetă și pământul e prea uscat, în urma plugului vor rămâne bulgări mari, care vor fi greu de mărunțit. De asemenea, dacă vei ara după o perioadă ploioasă, când solul este lutos, se vor forma așa-numite „curele”. Acestea sunt benzi lungi de pământ, care se vor usca și se vor întări, necesitând o altă operațiune pentru a fi sfărâmate.

Folosește un combinator pentru pregătirea patului germinativ

Pregătirea patului germinativ este o lucrare care urmează aratului, având rolul de a crea condițiile optime pentru semănat. Această etapă presupune mai multe operațiuni cum ar fi tăvălugirea, graparea și nivelarea, fiecare efectuată cu utilaje specifice.

Combinatorul agricol este un utilaj complex, care încorporează și utilajele specifice pentru aceste lucrări, astfel că poate efectua mai multe operațiuni. Astfel, cu ajutorul unui singur utilaj, poți mărunți bulgării de pământ, poți tasa ori afâna solul și poți nivela suprafața de cultură.

Folosește semințe tratate

Pentru a germina și a dezvolta plante puternice, semințele trebuie să fie de calitate având nevoie și de tratamente speciale care le fac mai rezistente în sol. Astfel, vor fi protejate împotriva atacurilor dăunătorilor și a bolilor, iar plantele răsărite din ele vor fi la fel de rezistente. Folosind semințe netratate, riști să pierzi o mare parte din recoltă încă înainte ca plantele să înceapă să se dezvolte.

Nu lăsa buruienile să de dezvolte

Tratamentele de erbicidare sunt esențiale pentru protejarea culturii, pentru că elimină buruienile care pot face mult rău. Acestea se dezvoltă mai rapid decât plantele din cultură, iar dacă nu sunt combătute la timp, le vor sufoca și vor consuma resursele minerale din sol. O cultură năpădită de buruieni este pierdută, producția fiind afectată în proporție de peste 90%.

Pentru ca asta să nu se întâmple, trebuie să cunoști buruienile specifice culturii respective și să aplici la timp tratamentele cu erbicide, pentru a le elimina înainte să ajungă la maturitate.

Acestea sunt câteva dintre lucrurile esențiale de care orice fermier trebuie să țină seamă, pentru a spera la o recoltă bogată la sfârșitul sezonului.

Citește și