Cum decorezi camera bebelușului – 5 idei practice

0

Decorarea camerei bebelușului începe în cele mai multe cazuri cu mult entuziasm, pentru ca, în final, să te copleșească. Ești sigură că știi exact ce ai de făcut pentru ca încăperea în care cel mic urmează să își petreacă cea mai mare parte a timpului să fie bine echipată, dar să aibă și un design simpatic? Dacă răspunsul nu este unul pozitiv, ai ajuns unde trebuie. În rândurile de mai jos ți-am pregătit cele mai bune sfaturi pentru a ajunge la un rezultat satisfăcător. Iată cum ar trebui să organizezi camera bebelușului.

Asigură-te că ai totul la îndemână

Până a ajunge la paleta de culori preferată și la texturile de care ești îndrăgostită, asigură-te că așezarea articolelor de mobilier din camera celui mic va fi făcută cu cap. Trebuie să ai totul la îndemână, de la scutece, șervețele umede, și mai multe șervețele umede, la hăinuțe și suzete, așa că alege o masă de înfășat potrivită camerei copilului care să îți ofere posibilitatea de a așeza toate aceste articole în sertare dedicate. Ultimul lucru pe care îți vei dori să îl faci va fi să te îndepărtezi prea mult de cel mic și să riști, astfel, ca acesta să se rostogolească cât tu cauți bodyul primit de la bunici. 

Evită aglomerația

Cu siguranță vor exista și nopți în care cel mic nu va dormi din cauza colicilor sau a durerilor aferente creșterii dinților, așa că vei fi nevoită să îl legeni în brațe prin cameră. Nu vei vrea ca în drumul tău, prin întuneric, să dai cu piciorul în colțul fotoliului de alăptat sau să te împiedici de vreun covoraș sau o jucărie uitată pe jos. Asigură-te că ai suficiente spații de depozitare a articolelor mici, dar și cât mai puține piese de mobilier. Acest lucru te va ajuta nu doar să stai departe de accidentări, ci și să poți face curățenie mai ușor în camera bebelușului. 

Nu fugi de întuneric

E important ca încăperea în care cel mic își va petrece cel mai mult timp să fie luminoasă, însă doar pentru momentele în care acesta va fi activ. Atunci când vei dori să îl culci, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, un set de draperii opace va deveni cea mai bună investiție pe care ai făcut-o vreodată. Un pui de somn sănătos în timpul zilei nu poate fi „savurat” dacă în cameră lumina este una orbitoare. Întunericul stimulează eliberarea melatoninei, hormonul care induce somnul. Așadar, găsește draperiile potrivite pentru camera bebelușului și îți vei mulțumi mai târziu!

În cazul în care vei dori, poți folosi una sau două lumini de veghe, pe care să le lași aprinse mereu.

Alege o temă

Poți începe prin a alege o paletă de culori care îți place de la care să pornești cu ideea unui design potrivit pentru camera bebelușului. Poți păstra personajele de desene animate pentru mai târziu, momentan concentrându-te pe nuanțe calme și modele care îți plac ție. În primele luni de viață, bebelușul nu distinge foarte multe forme și culori, așa că îți poți rezerva alegerea designului camerei sale în funcție de propriile preferințe. Până la urmă, tu vei fi cea care se va bucura cel mai mult de el.

Diferența o vor face obiectele de artă

Și aici nu ne referim la vreun bibelou prețios sau vreo sculptură aparte, ci la simplele rame pe care le poți agăța prin toată camera. Fie că optezi pentru printuri după desene celebre, fotografii cu voi de la ultima ședință foto sau simple caricaturi, micile tablouri vor anima încăperea și vor crea o atmosferă prietenoasă, pe care tu i-o vei putea transmite copilului. În plus, avantajul acestor articole de decor este că le poți schimba oricând dorești cu unele noi, la costuri minime, dând camerei un nou aer.

Sperăm că sfaturile noastre te-au inspirat, iar acum ai cel puțin o idee despre cum să decorezi camera bebelușului tău! Succes!

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata