Cum să vă mențineți angajații implicați și productivi la locul de muncă

Se spune că angajații sunt bunul cel mai de preț al unei companii. Fără angajați, o companie, indiferent de mărimea ei, se va închide. Astfel, este de la sine înțeles că angajații trebuie aleși foarte bine. Însă mai trebuie făcut ceva. Angajații buni trebuie păstrați! Cu toții se gândesc că a le oferi un salariu decent angajaților este tot ce trebuie pentru a-i menține în companie cât mai mult timp. Însă, să știți că doar banii nu îi fac pe angajați fericiți. Desigur, aceștia contează foarte mult, dar mai sunt și alți factori pe care trebuie să îi luați în considerare. În primul rând, vorbim despre respectul față de angajat. De fapt, respectul trebuie să fie reciproc. S-au dus de mult acele vremuri în care șeful țipa la angajat, în care șeful umilea angajatul și așa mai departe. Angajatorul trebuie să se gândească la angajat ca la un colaborator care îl va ajuta în succesul afacerii. Pe lângă respect, angajatorii ar face bine să le ofere, la ocazii speciale, unele recompense ce nu reprezintă bani. Recompensele de acest tip, alese cu înțelepciune, vă vor ajută angajații pe termen lung să fie mai implicați în procesul muncii și mult mai productivi.

 

Din păcate, există o convingere destul de răspândită în comunitatea de afaceri ca angajații sunt plătiți pentru muncă lor și acest lucru este suficient pentru ei. Acesta este un lucru remarcat de specialiștii în Resurse Umane din întreaga lume. Pentru a promova implicarea angajaților, acești specialiști încurajează antreprenorii să creeze un program structurat de recompense ce nu constau în bani. Tot ce trebuie să faceți este să recunoașteți comportamentele și rezultatele pe care doriți să le recompensați.

Avantajele unui program de recompense ce nu constau în bani sunt numeroase. Angajații sunt mai fericiți, mai implicați și mai productivi. De asemenea, veți observa că absenteismul la locul de muncă scade. În plus, atmosfera de la locul de muncă este pozitivă fără a fi nevoie să cheltuiți o avere. Specialiștii ne sugerează câteva idei de recompense, ce nu constau în banii și care nu depășesc bugetul, pe care antreprenorii le pot oferi angajaților lor pentru a-și spori angajamentul. Să vedem câteva idei.

  1. Recunoașteți și apreciați

Recunoașterea eforturilor angajaților, în special în mod public, este un motivator major și nu vă costă niciun ban. Un “mulțumesc” spus la momentul și locul potrivit poate valora mai mult decât aurul. Recunoașterea poate lua forma unui premiu, a unei mențiuni precum „angajatul lunii” sau „angajatul anului”, sau, pur și simplu, felicitări prezentate în fața colegilor. De asemenea, puteți alege și niște cosuri traditionale cadou de la Gift Idea, ce constau în produse alimentare și băuturi fine. Un sfat de la specialiști ar fi să încercați să fiți transparent, obiectiv și corect pentru a evita să dați impresia că favorizați unii angajați față de alții.

  1. Oferiți ocazia de a face diferența

Angajații sunt mai implicați dacă simt că lucrează într-o echipă în care vocea lor este auzită. Consolidați sentimentul de apartenență al angajaților companiei, comunicând în mod regulat cu aceștia. Ascultați-le părerile și încercați să luați ce este mai bun din ele. Unele idei se vor dovedi a fi o mină de aur pentru companie!

Implicați angajații în activități care contează pentru ei. Puteți face o competiție de brainstorming pentru ceva ce ține de companie și angajatul care vine cu cea mai bună idee, va primi, de exemplu, un coș cu bunătăți. Pe giftidea.ro puteți găsi cosuri cadou barbati și femei, de calitate și frumos ambalate, ce vor fi, cu siguranță un premiu mult râvnit de orice angajată.

  1. Scopul educației continue

Indiferent de domeniul de activitate al companiei, a oferi angajaților oportunitatea de a-și dezvoltă abilitățile oferindu-le acces la programe de educație continuă este un factor de motivare și angajament excelent. Cursuri, conferințe, burse și coaching sunt lucruri esențiale pentru dezvoltarea angajaților. Printre cele mai bine primite cursuri sunt cele ce vizează noile tehnologii. Cursurile de tehnologie va pot ajută angajații să rămână la curent în acest domeniu.

  1. Oferiți un orar flexibil

Telemunca, timpul liber pentru rezolvarea unor probleme personale și orele de lucru reduse le permit angajaților să echilibreze obligațiile personale și munca. Dacă angajații își fac munca impecabil, atunci ar trebui să fiți flexibil și înțelegător. Vă garantăm că niciun angajat nu va pleca de la un loc de muncă unde, dacă are o problemă urgentă, știe că va putea să plece. De fapt, acesta este motivul pentru care, în special angajații cu copii, își caută locuri de muncă cât se poate de flexibile.

  1. Folosiți rotația locului de muncă

Luați în considerare oportunitatea de a oferi angajaților posibilitatea de a prelua temporar roluri conexe în cadrul companiei. Această metodă elimină monotonia și întărește respectul pentru munca altora. Desigur, aceasta este o metodă bună pentru companiile cu multe funcții și mulți angajați. Totuși, rotația locurilor de muncă ar trebui implementată într-un mod structurat pentru a evita perturbarea organizației.

  1. Gândiți-vă la mici gesturi

Cadourile pentru a marca succesele speciale sau anumite sărbători sunt modalități eficiente de a recunoaște contribuția unui angajat. Vorbeam mai sus despre coșuri cadou pentru angajați, de la giftidea.ro. Acestea sunt acele mici atenții ce vor fi apreciate nu numai de angajați, ci și de familiile acestora. La acest magazin online veți găsi inclusiv coșuri cadou pentru copii. Ar fi foarte frumos, cu ocazia Crăciunului sau Paștelui, să le oferiți angajaților și o mică atenție și pentru copii.

  1. Organizați activități în echipa

Activitățile și ieșirile în grup ajută la îmbunătățirea coeziunii echipei, a atmosferei de lucru și a angajamentului. Mici party-uri sau picnicuri cu angajații pot fi extrem de relaxante și o modalitate de a socializa mai mult.

În cele din urmă, ascultați și rămâneți flexibil. Cel mai important lucru este să găsiți echilibrul corect între nevoile și așteptările angajaților și recompensele pe care le oferiți acestora. Sănătatea afacerii voastre depinde de acest aspect!

Citește și