Dan Vîlceanu susține că situația economică a României nu permite o majorare a pensiilor, a salariilor și a alocațiilor așa cum s-ar dori în realitate

Dan Vîlceanu ministrul interimar al Finanţelor, a vorbit despre planurle pe care Minsterul le are în următoarea perioadă. Acesta susține că şi un ministru al Finanţelor de la Partidul Social Democrat se va lovi de aceeaşi realitate, de faptul că există o ţintă de deficit şi nu poţi creşte cu cât ţi-ai dori veniturile populaţiei.

Totodată, el a mai explicat și faptul că PNL prevăzuse în bugetul pentru anul viitor creşteri de pensii şi alocaţii. Mai exact, potrivit acestuia, este vorba despre o creștere de 243 în cazul alocaților ș de 486 în cazul pensiilor.

În plus, ministrul a mai adăugat că aceste creșteri sunt mult mai mari decât presupune legea, subliind faptul că ele trebuie să fie majorate într-o marjă în care să poată fi plătite constant.

În viziunea sa, “În calculul bugetului pe anul viitor noi luasem în considerare ceea ce prevede legea deja. Adică la alocaţii acea creştere la 243 şi 486 şi în cazul pensiilor creşterea dată de inflaţie şi jumătate din creşterea salariului mediu brut. Creşterile de care vorbim acum sunt mai mari decât presupune legea şi vom găsi o variantă astfel încât el, dacă…

Citeste continuarea Aici

Citește și