Dăncilă afirmă că nu a primit nicio comunicare de la CE. Propunerile pentru comisar UE rămân la fel

Viorica Dăncilă a afirmat, într-o discuție informală cu presa, că propunerile pentru poziția de comisar european rămân aceleași, în contextul în care nu a primit niciun document sau informație de la președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Încrederea Guvernului a fost retrasă joia trecută, prin adoptarea moțiunii de cenzură în Parlament. Klaus Iohannis a anunțat, marți la Cotroceni, că premierul desemnat este Ludovic Orban.

Totodată, procedurile desemnării comisarilor europeni de către România, Ungaria şi Franţa sunt încă deschise, a anunţat joi seară Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene.

Surse europene au precizat pentru MEDIAFAX, că reprezentanții Comisiei Europene vor continua contactele cu autoritățile române, la fel cum vor continua și cele cu Ungaria și Franța privind nominalizarea pentru funcția de comisar european, având în vedere toate echilibrele care trebuie realizate, precum competențele necesare, aspectele ce țin de integritate și inclusiv paritatea femei și bărbați în noua Comisie.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că se va implica la nivelul UE pentru a nu fi acceptat un comisar european propus de un Guvern demis, respectiv europarlamentarul PSD Dan Nica.

Anterior moțiunii de cenzură adoptată de Legislativ, Viorica Dăncilă a anunțat că propunerea Executivului este Dan Nica, iar cea de rezervă este Gabriela Ciot, după ce Rovana Plumb a fost respinsă pentru funcția de comisar european pentru Transporturi.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și