Dăncilă: Măsurile sociale şi economice luate de PSD sunt măsuri europene

0

Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte al PSD, a declarat duminică, la Constanţa, că România trebuie să aibă şi oportunităţi egale cu statele membre ale Uniunii Europene, nu doar obligaţii, ea subliniind că măsurile cu impact social-economic luate de PSD sunt ''măsuri europene''.

"E greu ca după o perioadă în care toţi au văzut că austeritatea e cea mai bună, în care au crezut că trebuie să dărâme sau să vândă tot, să vii şi să reglementezi aceste lucruri şi să încerci să te adresezi diferitelor categorii sociale. (…) Dacă vrem să fim la fel cu alte state membre, nu trebuie să avem numai obligaţii, ci şi oportunităţi egale. Şi celor care spuneau că nu suntem pro-europeni le spun: 'Suntem, PSD este un partid proeuropean!' Măsurile pe care PSD le ia sunt măsuri europene. Ei spun doar la nivel declarativ 'suntem pro-europeni', dar în timp ce noi luăm măsuri ca şi din punct de vedere economic şi social să avem aceleaşi condiţii cu statele europene, ei merg în Parlamentul European şi critică această ţară. În momentul în care noi creştem salariile şi pensiile, ei spun că sunt pro-europeni, dar preconizează ca la venirea lor la guvernare să taie pensiile şi salariile. Şi atunci întrebarea care vine este: 'Ce înseamnă să fii pro-european?' Să crezi că în Europa statul tău merită să fie tratat la fel cu celelalte state membre, să creezi condiţii în România ca şi în alte state membre, să nu mai existe nicio diferenţă de abordare în Europa. (…) Când spui aceste lucruri înseamnă şi din punct de vedere al măsurilor sociale, al dezvoltării, să reduci aceste decalaje, să mergi…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close