Dăncilă: Săptămâna următoare se va putea emite ordinul de începere a lucrărilor la lotul I al centurii Bucureşti Sud

0

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că săptămâna următoare se va putea emite ordinul de începere a lucrărilor la lotul I al centurii Bucureşti Sud.

"Departamentul pentru Monitorizarea Investiţiilor în Infrastructură a avut activitate intensă în ultima perioadă şi mă bucur să anunţ că s-au făcut progrese importante în mai multe proiecte pe care le avem în derulare. Astfel, pe Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 1, Sibiu – Boiţa, a fost emisă decizia de expropriere a imobilelor şi au fost asigurate sumele pentru plata despăgubirilor către proprietari. Pentru secţiunea 3, Cornetu – Tigveni, estimăm că la sfârşitul acestei luni va fi gata documentaţia de atribuire a contractului. De asemenea, la sfârşitul lunii august, au fost depuse 10 oferte pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului Tigveni – Curtea de Argeş. De asemenea, la sfârşitul lunii august au fost depuse 10 oferte pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului Tigveni – Curtea de Argeş", a declarat Viorica Dăncilă, marţi, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a adăugat că, de asemenea, pentru un alt proiect important – autostrada de centură Bucureşti Sud – există ''în prezent contractare pe toate tronsoanele".

"Lucrurile s-au mişcat repede şi la finalul lunii august a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru lotul I al centurii Bucureşti Sud, iar săptămâna următoare se va putea emite ordinul de începere a lucrărilor. Progrese importante s-au făcut şi pe drumul expres Craiova – Piteşti, au fost emise autorizaţiile de construire pentru tronsoanele 1 şi 2,…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close