Delgaz Grid: activitatea de relaţii cu publicul exclusiv online şi telefonic

0

In timp ce echipele de intervenţie ale companiei vor fi, în continuare, pe teren,  activităţile de relaţii cu publicul ale Delgaz Grid se vor realiza exclusiv online şi telefonic, cu respectarea strictă a regulilor de siguranţă şi protecţie sanitară, se arată într-un comunicat de presă al distribuitorului de gaze naturale.

„Echipele Delgaz Grid vor fi pe teren pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale şi energie electrică a celor peste 3 milioane de clienţi, însă activitatea de relaţii cu publicul va continua să se desfăşoare exclusiv online, respectiv telefonic şi după ridicarea stării de urgenţă din România, impusă de pandemia de Coronavirus. Astfel, preluarea cererilor de racordare la reţea şi emitere a avizelor de amplasament se realizează prin intermediul site-ului www.delgaz.ro. Agenţii companiei pot fi contactaţi zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00, datele de contact regăsindu-se pe https://delgaz.ro/despre-noi/servicii-online. Operaţiunea de citire a contoarelor de gaz şi electricitate se desfăşoară în condiţii normale pentru contoarele aflate la limita de proprietate. Clienţii ale căror contoare se află în interiorul locuinţei sunt încurajaţi să folosească mijloacele de comunicare online şi cele telefonice puse la dispoziţie de către companiile furnizoare de energie electrică/gaze naturale cu care se află în relaţii contractuale”, menţionează compania.

Astfel, tehnicienii companiei sunt echipaţi cu măşti şi mănuşi de unică folosinţă pe care le utilizează pe toată durata intervenţiilor de pe teren. Totodată, atunci când sunt solicitaţi să intervină la instalaţiile interioare, aceştia se asigură că păstrează distanţa de siguranţă de minim 1,5 metri recomandată faţă de celelalte persoane.

Actual, Delgaz Grid asigură serviciul de permanenţă, non-stop, unde pot fi semnalate disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte alimentarea cu gaze naturale sau energie electrică.

Companie din cadrul Grupului german E.ON, Delgaz Grid, deserveşte peste 3 milioane de clienţi. Compania operează o reţea de gaze naturale de circa 22.000 km în 20 de judeţe din partea de nord şi de vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Grupul E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor, de la intrarea pe piaţa din România. În plus, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.

Sursa: News24.ro.

- Advertisement -

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata