Diplomația română a asigurat în mandatul meu coerența politicii externe

0

 Ramona Mănescu a declarat, marți, că în timpul mandatului său de ministru al Afacerilor Externe diplomația română a asigurat coerența politicii externe a țării. Aceasta i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru încrederea care i-a fost acordată la preluarea portofoliului Externelor.

„Diplomația română a asigurat și pe durata mandatului meu coerența, continuitatea și predictibilitatea politicii externe a României. Activitatea MAE a vizat principalele obiective de politică externă: consolidarea rolului României în cadrul UE și a NATO, aprofundarea parteneriatelor strategice, aprofundarea și întărirea securității energetice a României, sprijinirea parcursului european a Republicii Moldova, continuarea demersurilor de susținere a multilateralismului ca soluție pentru provocările la nivel global și valorificarea credibilității dobândite pe parcursul deținerii mandatului României la președinția Consiliului UE. Atingerea obiectivelor de politică externă se întemeiază pe munca și dedicarea unei echipe la nivel înalt, așa cum am găsit eu la nivelul MAE, o echipă de profesioniști și același lucru pot să-l spun despre cei din centrală, corpul diplomatic și consular al României”, a afirmat, marți, Ramona Mănescu, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Fostul oficial din Guvern i-a mulțumit actualului ministru de Externe, Bogdan Aurescu, pentru colaborarea pe care au avut-o în timpul cât acesta a fost consilier prezidențial.

„Sunt mândră că această demnitate mi-a oferit șansa de a servi alături de această echipă minunată interesele tuturor românilor prin contribuția instituției noastre la…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close