Doi elevi au introdus petarde în şcoală

0

Doi elevi de la un liceu din oraşul Năsăud s-au ales cu dosare penale după ce au introdus în şcoală petarde şi un box, potrivit datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bistriţa-Năsăud.

Cei doi elevi sunt colegi într-o clasă de a X-a, iar incidentele s-au petrecut în cursul zilei de marţi.

Cel mai mare dintre liceeni, în vârstă de 16 ani, a aprins o petardă care a explodat în curtea şcolii, în timpul unei pauze, în apropierea altor elevi, ceea ce a determinat conducerea şcolii să solicite sprijinul jandarmilor.

„Având în vedere pericolul la care au fost supuşi elevii, conducerea instituţiei de învăţământ a luat atitudine faţă de gestul elevului şi a solicitat sprjinul jandarmilor. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au trecut la identificarea tânărului care a făcut acest gest în mijlocul colegilor. După discuţiile purtate cu aceştia, a fost identificat elevul de 16 ani, care deţinea petardele în cauză. Au fost chemaţi aparţinătorii legali, iar în prezenţa acestora i s-au întocmit actele de sesizare pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform legii nr. 126 din 1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, art 37, lit.a”, se arată în comunicatul IJJ.

În timp ce căutau petardele în sala de clasă, jandarmii au găsit sub bradul de Crăciun împodobit, ascuns într-o cutie de cadouri, un box, care fusese introdus în şcoală de un elev de 15 ani.

Şi aparţinătorii celui de-al doilea elev au fost chemaţi la şcoală şi, în prezenţa lor, au fost întocmite actele de sesizare pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Conducerea liceului la care învaţă cei doi elevi va analiza, la rândul său, cazul şi va dispune sancţiuni.

În comunicatul IJJ Bistriţa-Năsăud se precizează că, tot pe 10 decembrie, părinţii unui copil de 9 ani, care a folosit petarde în faţa blocului, au fost amendaţi cu 100 lei, deoarece nu au luat măsurile necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj. Incidentul s-a produs în municipiul Bistriţa, în cartierul Subcetate.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close