Dolj: Un bărbat de 31 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina, din cauza vitezei

0

Un bărbat de 31 de ani a murit, marți seara, într-un accident produs pe un drum județean din Dolj. Potrivit polițiștilor, mașina condusă de acesta s-a răsturnat la marginea drumului, din cauza vitezei, iar șoferul a fost proiectat în afara autoturismului.

Conform IPJ Dolj, bărbatul din localitatea Vârvoru de Jos, în timp ce conducea mașina pe DJ 552A, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției, iar mașina s-a răsturnat în afara șoselei.

Polițiștii susțin că, în urma impactului, șoferul a fost proiectat în afara autoturismului și a murit. Acesta era singur în mașină în momentul producerii accidentului.

Polițiștii au decshis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close