Guvern: MAI va avea noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va beneficia de noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

Luni a avut loc semnarea acordului-cadru de furnizare a unor elicoptere uşoare, echipate corespunzător pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, eveniment la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă.

Proiectul este finanţat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni şi are ca obiectiv achiziţionarea, în total, a zece elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare.

În prima etapă vor fi achiziţionate patru elicoptere uşoare multifuncţionale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziţionate alte şase, precizează sursa citată.

Acordul-cadru a fost semnat, din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, de generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, din partea Inspectoratului General de Aviaţie, de comandorul Cătălin-Paul Dache şi din partea Airbus Helicopters România (promitent furnizor), de către directorul comercial Radu Homorozeanu.

"Achiziţionarea elicopterelor noi echipate complet pentru intervenţii în caz de urgenţă este un demers imperativ în condiţiile în care flota de care dispun în acest moment autorităţile este insuficientă pentru a răspunde intervenţiilor medicale şi de căutare-salvare şi, în special, pentru operaţiunile de salvare montană. Facem un pas important care se adaugă celorlalte demersuri ce fac parte dintr-un nou concept al managementului pentru situaţii de urgenţă – VIZIUNE 2020", a subliniat prim-ministrul.

Proiectul Viziune 2020 este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi are drept obiectiv dotarea cu tehnică de intervenţie, în scopul reducerii timpului de…

Citeste continuarea Aici

Sursa: News 24 Romania.

Citește și