Ediţia din 2020 a Calendarului Pirelli, inspirată din „Romeo şi Julieta”

0

Fotograful italian Paolo Roversi s-a inspirat din piesa de teatru „Romeo şi Julieta” a dramaturgului William Shakespeare pentru a realiza ediţia din 2020 a Calendarului Pirelli, în care apar două actriţe de la Hollywood, Emma Watson şi Kristen Stewart, dar şi modelul transsexual Indya Moore, informează Reuters.

Cu o tematică plasată în Verona, oraşul în care se desfăşoară şi evenimentele din piesa lui Shakespeare, noul calendar, intitulat „Looking for Juliet”, a fost prezentat oficial marţi seară în acest oraş din nordul Italiei.

Calendarul este însoţit de un scurtmetraj în care fotograful Paolo Roversi joacă rolul unui regizor de film aflat în căutarea unei actriţe care să o interpreteze pe Julieta.

Lansat în anii 1960, Calendarul Pirelli, publicat în ediţie limitată şi oferit clienţilor producătorului italian de pneuri Pirelli, a părăsit universul modelelor sumar îmbrăcate şi a adoptat în ultimii ani teme cu o mai mare încărcătură artistică.

Alături de Emma Watson, Kristen Stewart şi Indya Moore, în ediţia de anul viitor apar şi actriţele Claire Foy, Yara Shahidi şi Mia Goth, dar şi actriţa chineză Chris Lee, cântăreaţa spaniolă Rosalia şi fiica fotografului Paolo Roversi – artista Stella Roversi.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close