Este obligatoriu, nu mai avem voie să ieșim din casă! Ludovic Orban, declarație de presă privind coronavirus

0

Premierul Ludovic Orban a afirmat marți că interdicția de a ieși din casă pentru persoanele mai în vârstă de 65 de ani nu se va aplica pe tot parcursul unei zile. Orban a dezvăluit o nouă ordonanță militară care a fost prezentată marți seară, de ministrul de Interne și care va include restricții obligatorii și pentru deplasările între orele 6:00 și 22:00.

Orban a susținut că cetățenii vor putea să iasă din casă pentru a merge la muncă, pentru a-și face cumpărăturile necesare, pentru a face mișcare în jurul casei sau pentru a-și plimba animalele de companie.

Premierul a declarat că informația potrivit căreia persoanele de 65 de ani nu vor mai avea voie să aibă acces în afara casei are nevoie de unele precizări, aceste persoane au voie să meargă la cumpărături într-un anumit interval în timpul zilei și în intervale dedicate vârstinicilor în magazine.

”Pentru a-i proteja, se va institui practic această interdicţie de a ieşi de la domiliciu, dar nu pe toată perioada zilei, vor fi perioade când cei peste 65 de ani se pot deplasa. Să nu interacționeze cu alţi cetăţeni, să îşi cumpere ce au nevoie.

Împreună cu STS, punem la punct o aplicație care să ne permită să urmărim electronic persoanele aflate în carantină sau în izolare. Funcționarea unui astfel de soft va ușura activitatea instituțiilor implicate. Haideți să fim corecți, foarte mulți dintre cei care s-au întors trebuie să fie verificați dacă respectă izolare. Aici trubie aplicată cu severitate maximă măsura de izolare la domiciliu. Nu avem nevoie de reglementări speciale în ceea ce privelte Codul Penal. În starea de urgență, orice infracțiune poate fi pedepsită cu încă doi ani”, a menționat premierul.

Declarațiile din cadrul conferinței de presă ale lui Ludovic Orban:

– În cele 14 zile cât am stat în izolare, mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru și am condus activitatea Guvernului.

– Acționăm în continuare pe câteva linii precise care urmăresc câteva obiective esențiale: primul și cel mai important obiectiv este să avem grijă de sănătatea semenilor noștri.

– Astăzi, am participat la o întâlnire de lucru în care am făcut o evaluare aprofundată a situației în care ne găsim și am convenit asupra unor măsuri care urmează să fie aprobate printr-o ordonanță militară.

– Toate măsurile luate au ca obiectiv reducerea contaminării cu acest virus.

– Sunt măsuri de restrângerea a circulației, a deplasării cetățenilor români.

– Ordonanța militară va fi prezentată de MAI, astfel după emiterea Ordonanței militare numărul 3, vom impune această restricție între orele 06.00-22.00. Practic, cetățenii vor putea ieși din casă numai pentru a merge la muncă, pentru a-și achiziționa bunurile necesare, pentru a se duce la analize medicale urgente, și deplasarea în jurul locuinței.

– S-a rostogolit o informație falsă cu privire la persoanele cu peste 65 de ani: doar pentru a-i proteja se va institui interdicția de a ieși din domiciliu. Va exista un interval orar în care se vor putea deplasa.

– Un alt obiectiv important este achiziția de echipamente de protectie, de măști, combinezoane. În mod normal, conform legii ar fi trebuit să existe stocuri strategice. La momentul la care am preluat guvernarea stocurile erau 0.

– Facem toate eforturile pentru a achiziționa. Cu fiecare contract în parte întâmpinăm dificultăți foarte mari. E necesar să intervenim la nivel diplomatic.

– A început producția de măști în țară, urmează să înceapă producția de combinezoane, de izolete. Încercăm să stimulăm acest companii, pentru a crește producția, pentru a le pune la dispoziți spitalelor, medicilor și tuturor celor implicați în lupta împotriva coronavirusului.

– Al treilea obiectiv a fost cel de a întări DSP-urile. La ora actuală, numărul de angajați a crescut cu 4000 la nivel național. Am implicat studenți, medici, pentru a întări capacitatea DSP-urilor. E vorba de întărirea capacității de derulare a anchetelor epidemiologice.

– DSP-urile sunt implicate în efortuile de a decide cine intră în România. România a primit zeci de mii de cetățeni români care s-au întors din Italia, Franța, Spania, germania. Efortul depus de DSP pentru a asigura controlul declarațiilor este de apreciat.

– De asemenea, am participat, după reuninea de la Cotroceni, la o videoconferință cu directorii de spitale și de DSP-uri, și prefecții. Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor, în funcție de numărul de persoane diagnosticate pozitiv, având practic 3 etape de pregătire a spitalelor, prima linie care funcționează azi, a doua linie spitalele de pneumologie, infecțioase, a treia linie de identificare a persoanelor care să trateze exclusiv persoanele care sunt diagnosticate pozitiv.

– Creșterea capacității de diagnosticare este extrem de importantă. trebuie să știți că am plecat de la un număr redus de aparate de analiză. În prima parte, au funcționat 9 astfel de aparate, la ora actuală sunt 19.

– Sunt achiziționate 10 aparate noi, prin Crucea Roșie. Prin Unifarm au fost achiziționate 10. Am aflat cu bucurie că s-au mișcat și spitalele.

– Diagnosticarea trebuie făcută pe aparate PCR, nu există teste rapide. Există o marjă de eroare de 20 la sută, poate și mai mult. 

– Am demarat proceduri și prin ministerul Sănătății pentru a cumpăra PCR-uri. Am fost informat de Unifarm că e un contract ferm că vom primi 2.000 de kituri de testare care pot testa 100.000 de persoane. Avem contract prin unifarm pentru achiziția a 100 de ventilatoare.

Sursa: protv.ro

Sursa foto: pixabay.com

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close