Familia regală britanică este afectată şi dezamăgită de decizia şocantă luată de prinţul Harry şi soţia sa Meghan, duci de Sussex

0

Cei doi îşi doresc să petreacă mai mult timp împreună în America de Nord, departe de îndatoririle pe care le aveau în calitate de membri ai familiei regale.

Anunţul făcut de prinţul Harry şi de Meghan miercuri seară, pe reţelele de socializare, pare să-i fi luat pe nepregătite pe regina Elisabeta, bunica lui Harry, şi pe tatăl acestuia, prinţul Charles, moştenitorul tronului.

După un an agitat, în care s-a adâncit prăpastia dintre prinţul Harry şi presă şi s-a produs şi o răcire cu cealaltă familie princiară, cea a fratelui mai mare, prinţul William, Harry a anunţat că doreşte să obţină independenţa financiară pentru familia sa, că va înfiinţa o nouă organizaţie caritabilă şi că va păstra doar o mică parte din îndatoririle oficiale pe care le are.

Sursa din cadrul Palatului Buckingham a precizat că ceilalţi membri ai familiei regale au început să discute pe tema acestei decizii cu prinţul Harry şi soţia sa.

„Le înţelegem dorinţa de a trece la o abordare diferită, însă astfel de lucruri sunt complicate şi este nevoie de timp pentru a le rezolva”, conform sursei care şi-a păstrat anonimatul.

Press Association precizează că ducii de Sussex nu au consultat-o nici pe regina Elisabeta şi nici pe prinţul Charles cu privire la această decizie. În acest context, „atmosfera” la Palatul Buckingham este una de dezamăgire, iar conform BBC, regina şi prinţul moştenitor sunt „afectaţi” de decizia lui Harry şi Meghan.

În acest context, orice viitor rol, oricât de nesemnificativ, pe care ducii de Sussex îl vor aborda în calitate de membri ai familiei regale va trebui analizat din perspectiva…

Citeste continuarea Aici

Loading...

- Advertisement -

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata