Fermierii trebuie ajutaţi să adere la agricultura digitală

Agricultura devine digitală, totul în jurul nostru este în schimbare şi, din acest motiv, fermierii trebuie să fie ajutaţi să intre în această zonă, a declarat, vineri, Valerian Iştoc, director de dezvoltare şi marketing al Agrii România.

„Agricultura sau bazele ei sunt aceleaşi. De fiecare dată, trebuie să ne întoarcem la bază ca să vedem ce putem să îmbunătăţim. Componenta de nutriţie şi sol are o pondere foarte importantă în producţie. Fermierii, de multe ori, aplică îngrăşăminte aşa cum ştiau ei, după nişte recomandări mai vechi. Genetica pe care o folosesc are alte pretenţii, mult mai ridicate şi atunci va trebui să ne adaptăm sau să îi ajutăm cu tehnologii complete pe partea aceasta. Trebuie să avem grijă de sol şi să respectăm legislaţia de mediu, pentru că este din ce în ce mai strictă (…) În ceea ce priveşte agricultura digitală, vedem că totul în jurul nostru este în schimbare şi trebuie să-i ajutăm şi pe fermieri să intre în această eră digitală. Se văd beneficiile şi pot să se ajute mai eficient de aceste resurse. Nu este uşor să-i convingem, dar acum, după trei ani de când am intrat pe acest segment, gradul de intrare pe piaţă a noilor tehnologii este mult mai mare”, a spus Iştoc.

Acesta a menţionat, totodată, că, prin intermediul accesării proiectului european Orizont 2020, compania şi-a propus să identifice şi să selecteze varietăţi şi soluţii destinate fermierilor.

„Noi identificăm nevoia agronomică, ce credem că trebuie îmbunătăţit, ce are nevoie fermierul şi apoi efectiv le în câmp, le testăm venim cu o recomandare către fermieri. Deja nu mai discutăm despre produse, ci despre tehnologii. Aici, totul integrat în funcţie de condiţii, de localitate, de fermă. Mergem cât mai mult personalizat, pentru că pretenţiile au crescut. Dacă înainte fermierii, acum zece ani, făceau 3-4 tone la grâu şi era o producţie bună, acum sub 6-7 tone deja se plâng că nu au obţinut ceea ce trebuie. Atunci, şi noi trebuie să venim în sprijinul lor să-i ajutăm ca soiurile să atingă potenţialul genetic. Scopul nostru nu este să devenim amelioratori, adică să producem noi sămânţă, ci să luăm de la partenerii noştri din piaţă, să testăm şi apoi, pe baza acestor testări să mergem cu cea mai bună recomandare regională către fermieri. În felul acesta, şi noi, şi fermierul sunt mulţumiţi. Pentru aceasta, la nivel de grup, am intrat şi într-un proiect european – Orizont 2020 – în care avem ca scop principal această componentă de identificare şi selectare a varietăţilor şi soluţiilor”, a afirmat reprezentantul Agrii România, în cadrul unei conferinţe de lansare a noii identităţi de companie.

Grupul britanic Origin Enterprises PLC a investit, în urmă cu patru ani, în companiile Comfert şi Redoxim, iar rezultatul este rebrandingul celor două nume sub titulatura Agrii România.

Potrivit datelor oficiale, la ora actuală, compania deţine, la nivel naţional, 25 de puncte logistice, 55 de fitofarmacii proprii şi are o amprentă de peste 1,8 milioane de hectare, dintre care 175.000 de hectare digitalizate. De asemenea, portofoliul cuprinde 7.000 de fermieri parteneri.

La nivel internaţional, Agrii este un brand deja consacrat în Marea Britanie şi Polonia, iar, odată cu intrarea pe piaţa din România, pe hartă apar şi afacerile derulate în Ucraina. A

Sursa: News24.ro.

Citește și