Firea – La Arena Naţională prioritate au competiţiile sportive, gazonul e asigurat prin contract să fie în stare perfectă

0

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că pe Arena Naţională au prioritate competiţiile sportive, în special meciurile de fotbal, precizând că şi atunci când au loc concerte gazonul e asigurat prin contract să fie în stare perfectă la următoarea partidă pe care o găzduieşte.
 

"Prioritate au competiţiile sportive, sub nicio formă nu dorim să le punem în pericol. Dar sunt şi solicitări care merită să fie analizate pentru organizarea de mari concerte. Gazonul se schimbă sau se îmbunătăţeşte de câte ori este nevoie pentru că avem acest contract pe 4 ani. Nu avem de ce să ne fie teamă că rămânem fără compania specializată în schimbarea şi mentenanţa gazonului. Până acum erau aceste riscuri pentru că era un contract vechi. Noi avem asigurate prin contract toate condiţiile prin care compania şi le-a asumat, astfel încât gazonul de pe Arena Naţională să fie în perfectă stare pentru toate meciurile. Gazonul este acum într-o stare perfectă pentru a găzdui meciuri de fotbal. Eu fac tot posibilul să vin la meciul România – Spania. Oricum, cu inima sunt întotdeauna alături de echipa naţională. Dacă nu ajung, am fani înrăiţi acasă şi televizorul va fi pe postul care va transmite meciul", a spus Firea, care a vizitat, joi, noul gazon al Arenei Naţionale.

Aceasta a menţionat că pentru un concert Primăria primeşte 28.000 de euro, dar organizatorul achită şi repararea sau înlocuirea gazonului în cazul în care acesta are de suferit.

"Depinde de la caz la caz, dacă e un concert umanitar Arena Naţională este oferită gratuit, dacă Primăria Capitalei este partener…

Citeste continuarea aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close