Florin Cîțu, despre avizul negativ primit în comisiile pentru buget: A fost un vot politic

Florin Cîțu, propus ministru al Finanțelor, a declarat că a fost un vot politic, deoarece au fost 19 voturi „pentru” și 19 „împotrivă”, iar interpretarea președintelui comisiei de la PSD a fost ca avizul să fie unul negativ.

„A fost un vot politic, în primul rând și a fost 19 la 19. Acum interpretarea președintelui comisie de la PSD a fost că este un vot negativ. Este un vot politic în care nu s-a luat o decizie, dacă mă întrebați pe mine. Cred că am reușit să răspund nelămurilor de acolo, chiar dacă uenle întrebări nu își aveau sensul în această comisie, pentru că erau luate din titluri de tabloid și can can. Dar am răspuns și acolo”, a afirmat Florin Cîțu, la finalul ședinței de marți a comisiilor reunite pentru buget”, a afirmat Florin Cîțu, marți, la finalul ședinței comisiilor reunite pentru buget.

Întrebat cum vede comportamentul lui Eugen Teodorovici față de el, pe parcursul audierii, liderul senatorilor PNL a spus că a cerut decență, la începutul ședinței comisiei, însă pare-se că nu se poate acest lucru.

„Chiar am cerut să fie o discuție decentă. Se pare că nu se poate și apoi ne întrebăm de ce imaginea Parlamentului este cea care este în România. Atunci când președintele executiv al PSD dă tonul acestui tip de dezbatere care nu ne face cinste în Parlament, este foarte clar că ceilalți nu aveau ce face decât să îl urmeze. Deși în partea de început a comisiei am cerut decență, nu am fost ascultat și ați văzut că lucrurile au degenerat. Acum nu eu sunt cel care va trebuie să își evalueze pe președintele executiv al PSD, ci românii îl vor evalua”, a conchis Cîțu.

Audierea ministrului desemnat al Finanțelor Florin Cîțu în comisiile de buget reunite a fost întreruptă în mai multe rînduri de ministrul demis al Finațelor Eugen Teodorovici, care s-a remarcat și prin folosirea unor termeni inadecvați.

„Cu mine s-a terminat. Îmi plac c….., dar nu blonde”, a spus la un moment dat Teodorovici; nu este clar la ce s-a referit.

Ulterior, la ieșirea din sală, Teodorovici a negat că a folosit termeni nepotriviți: „Vă spun și dumneavoastră că n-am spus acest lucru”.

Până acum, Florin Cîțu, propus la portofoliul Finanțe este singurul care a primit aviz negativ în comisiile parlamentare.

Marți și miercuri sunt audiați toți cei 16 miniștri cu portofoliu nominalizați în Cabinetul Orban în comisiile parlamentare, urmând ca votul pentru învestirea Guvernului să fie dat, lunea viitoare, într-un plen reunit care începe la ora 14.00.

Sursa: News24.ro.

Citește și